CSM Ploieşti a câştigat la scor, 40-13, partida cu HCM Câmpina, dar acest rezultat nu are niciun fel de valoare. În afara unui antrenament oficial, ca să-I spunem aşa, a fost doar o joacă de-a handbalul, pe care echipa din Câmpina ar vrea să o înţeleagă, dar nu prea poate. Nu pot să îmi închipui ce caută o astfel de echipă în structura FRH, dar asta este o altă discuţie. Cât îi priveşte pe handbaliştii antrenaţi de Dragoş Dobrescu şi Ion Nicolae, ei şi-au făcut treaba şi au încercat să şteargă impresia făcută după eşecul cu CSM Călăraşi. Cine a marcat şi cât nici măcar nu are rost să amintim, atât timp cât ploieştenii au avut în faţă o echipă care ar fi bătută, probabil, şi de către o formaţie de cartier. Rămâne interesant de urmărit, la nivelul Diviziei A masculin, care va fi parcursul ploieştenilor şi dacă ei vor avea forţa să încheie competiţia în plutonul fruntaş, dar şi cât de mult va mai rezista echipa din Câmpina să fie ciuca bătăilor la scoruri astronomice. În runda viitoare, CSM Ploieşti va avea de înfruntat un adversar care ştie handbal, Ştiinţa II Bacău, echipă care a câştigat chiar împotriva grupării CSM Călăraşi, principala candidată la promovare din această serie
Joaca de-a handbalul
30 septembrie 2013
(100 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Partida Petrolului ar putea fi amânată
(25 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
100 vizualizări
O echipă din România vrea să joace meciurile de acasă în Bulgaria!
(13 august 2018)
452 vizualizări
JO 2020. David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 m liber, iar Robert Glinţă în finala de 100 metri spate
(26 iulie 2021)
53 vizualizări
Mourinho la Ploieşti: A fost un meci amical, sunt în vacanţă, nu am venit pentru jucători anume
(6 iunie 2018)
190 vizualizări
Adrian Cristea are probleme grave
(27 iulie 2013 - Edi MOLDOVAN)
184 vizualizări
Simona Halep, în continuare pe locul 4 WTA; Irina-Camelia Begu şi Monica Niculescu coboară în clasament
(7 martie 2017)
193 vizualizări
Mulţescu nemulţumit de lot! Un fost jucător la Basel vine la Petrolul! Transferuri de urgenţă la Ploieşti.
(18 aprilie 2019)
380 vizualizări
Pablo De Lucas are ofertă din Israel
(15 iunie 2015)
425 vizualizări
Spania vs. Turcia 3-0. Scurt şi la obiect!
(18 iunie 2016)
258 vizualizări
Duel românesc pe zgura de la Roma: Simona Halep, victorie în faţa Alexandrei Dulgheru - 6 - 1, 6 - 0
(15 mai 2015)
56 vizualizări
Etapa lupilor: FCSB a pierdut cu Rapid, iar Astra a remizat, acasă, cu Chiajna
(23 februarie 2015)
223 vizualizări
Jucătorii Petrolului şi-au luat banii. Rednic a rămas fără “acoperire”
(30 aprilie 2015)
639 vizualizări
Senzaţii tari la Yell Wolf Pub
(9 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
522 vizualizări
CSU Asesoft ţine ritmul în EuroCup. Victorie mare cu Hapoel
(6 noiembrie 2014)
57 vizualizări
Clasamentul WTA: Simona Halep se menţine pe poziţia a doua, Irina-Camelia Begu a urcat pe locul 26
(28 septembrie 2015)
63 vizualizări
Marius Şumudică preia Astra înaintea meciului cu Petrolul
(28 aprilie 2015)
224 vizualizări
Surse: OPRIŢA, din nou în cărţi la Petrolul!
(12 august 2015)
568 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























