Cristian Pulhac a jucat 68 de minute în amicalul cu Berceni.

La declaraţii, Pulhac nu a ascuns faptul că meciul l-a obosit şi a spus corect ce aşteptări are de la Petrolul. “Cum să mă simt: Sunt obosit, se cunoaşte că nu am mai jucat de mult. Dar voi recupera, nu-mi fac probleme din cauza asta. Îmi doresc să ajut Petrolul şi am nevoie ca şi Petrolul să mă ajute pe mine, să revin în circuit. Am avut deja o discuţie cu conducerea, vom mai vorbi şi zilele următoare”, a spus fundaşul stânga după meci.

Pulhac a mai declarat că Petrolul are şanse să se salveze. “Am jucat în acelaşi sistem în Polonia, iar înjumătăţirea punctelor avantajează echipele care sunt clasate mai jos. Nu este nimic pierdut”, a spus fotbalistul.

La meciul cu Berceni, Stoichiţă a testat şi un jucător care provine de la Rapid. Mijlocaşul Alexandru Neculai nu a impresionat şi, cel mai probabil, nu va rămâne la Petrolul.