Ploieştiul va deveni, din nou, un punct important pe harta fotbalului juvenil. Noul proiect al autorităţilor locale care aduce şi implicarea Federaţiei Române de Fotbal propune revitalizarea şcolilor de fotbal.

Consilierul local George Botez a explicat datele proiectului în cadrul emisiunii “Pasul la ofsaid”.

“CSM Ploieşti este la începutul unui proiect care înseamnă, de fapt, o academie locală de fotbal juvenil. Pe de o parte, avem în vedere tranziţia jucătorilor pregătiţi aici într-un eşalon superior corespunzător categoriei de vârstă pe care tinerii o au, pe de altă parte, suntem în discuţii foarte avansate cu Federaţia Română de Fotbal pentru ca, împreună, în parteneriat, să constituim o academie de fotbal zonală, aşa cum este cea de la Târgu Mureş. Am avut discuţii cu reperezentanţii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, cu domnul preşedinte Silviu Crângaşu, cel care ne va sprijini în această acţiune şi vom mai avea o întâlnire şi cu domnul Marcel Puşcaş (manager de dezvoltare regională şi comercială la FRF) – dânsul fiind cel care coordonează aceste academii. Trebuie să înţelegem că, cel puţin dintr-un punct de vedere, ideea importului de jucători la plesneală, cum se spune în jargon, ar trebui să înceteze! Vedeam cum, la un moment dat, era sărbătoare la Petrolul când un fotbalist român prindea echipa! Fotbalul, la fel ca şi oricare alt domeniu, trebuie bazat pe nişte concepţii manageriale clare. Dacă înţelegem că fotbalul este structurat piramidal, cu Petrolul la vârf, atunci putem declara că CSM-ul va fi o bază a piramidei! Intenţia Consiliului este să meargă şi mai departe, în licee şi mai jos, în şcoli, pentru iniţierea mai multor clase cu profil sportiv”, a declarat consilierul George Botez în cadrul emisiunii de marţi seară.