Marius Croitoru nu a prins lotul pentru meciul cu FCSB, aşa că a vrut să meargă în tribună, cu familia. La intrarea în stadion a fost legitimat, dar fotbalistul Timişoarei nu a avea legitimaţia la el. În loc să dea un telefon la club să rezolve foarte simplu situaţia, Croitoru, care e atât de fotbalist încât se aşteaptă să-l cunoască toată ţara după figură, a început să vocifeze şi să facă scandal: "Ce, mă, nu mă cunoşti? Bulangiule!" Conform Prosport, Croitorul a fost imobilizat de patru jandarmi şi a fost amendat.
"Am avut un conflict cu jandarmii la intrarea pe stadion, eram cu fata mea, am venit cu ea la stadion. E regretabil că a fost fata mea de faţă. Sunt nevinovat, îi voi da în judecată. M-au legitimat, au făcut exces de forţă, dar nu ştiu ce s-a întâmplat apoi, daca mi-au dat amenda sau nu că am plecat. Justiţia va hotărî cine e de vină. Copilul s-a speriat, a fost ceva urât, nu puteam să mă duc cu fetiţa mea să fac aşa ceva, să îi înjur eu, ei m-au înjurat pe mine. Ei au folosit forţa. M-a împins când vorbeam la telefon, atunci i-am zis că de ce ma împingi. În fine, e păcat ca fetiţa mea a asistat la acest episod", a declarat Croitoru pentru sport.ro după ce spiritele s-au mai calmat.