Petrolul a anunţat astăzi, prin intermediul site-ului oficial, transferul lui Adrian Ropotan, o achiziţie care, în condiţiile actuale, ar trebui cântărească mult. La figurat, desigur, pentru că, după cum se vede şi în poză, fostul dinamovist nu poate face parte din grupul fotbaliştilor de la Petrolului incluşi în categoria grea sau foarte grea.
Ropotan vine schimbat. Are părul prins în coadă, este mai matur în gândire şi gata să pună la bătaie în folosul său şi al Petrolului cei cinci ani de experienţă în campionate estice, la Dinamo Moscova, Tom Tomsk, Volga Nâjnâi Novgorod şi FK Qabala. Ropotan are şi cinci selecţii în prima reprezentativă, şi se întoarce în Liga I la 29 de ani.
Fotbalistul a semnat pentru un an, ceea ce reprezintă o noutate în actuala campanie de achiziţii, din moment ce toţi ceilalţi jucători veniţi în această vară au contracte pe doi sau trei ani.
Tot astăzi, mai anunţă fcpetrolul.ro, în cantonamentul de la Zlatibor a ajuns şi atacantul Nicolae Miliceanu, international U-21 al Republicii Moldova, cel care a parafat un angajament cu gruparea ploieşteană valabil pentru doi ani. În vârstă de 22 de ani, Miliceanu a mai avut o experienţă în Liga I, la Rapid Bucureşti, jucând, ultima dată, pentru Academia Chişinău.