Fetele de la CSM Ploieşti şi-au îndeplinit obiectivul. Echipa antrenată de Goran Kurtes prinde ultimul loc din Liga Naţională care duce în playoff, după victoria obţinută duminică în partida cu Deva. Ploieştencele au profitat şi de eşecul suferit de HCM Râmnicu Vâlcea în partida cu Dunărea Brăila.
CSM s-a impus la Deva cu scorul de 20-23 (11-14) şi şi-a asigurat, matematic, locul al 8-lea. Mai e o şansă mică de tot ca ploieştencele să termine pe locul al şaptelea dacă, în ultima etapă a sezonului regulat, se îndeplinesc o serie de condiţii. Astfel, Dunărea Brăila trebuie să piardă cu CSM Bucureşti, HC Zalău cu HCM Râmnicu Vâlcea, ambele „acasă”, iar CSM să câştige cu Neptun Constanţa. În acest caz s-ar face clasament „în trei”, iar trupa lui Gheorghe Tadici ar fi ultima, la golaveraj), susţine csmploiesti.ro. Dacă ploieştencele vor termina pe poziţia a 8-a, aşa cum se prefigurează, vor evolua, aproape sigur, în prima fază a play-off-ului în compania campioanei HCM Baia Mare.
În meciul de la Deva au ervoluat A. Dumitru (Ifrim), E. Şerban - Vlaskalic (6 goluri, 1 din „7 metri”), Dincu (4), Chiricuţă (4, 3 din „7 metri”), Shutska Burtea (4), A. Toth (3), Ana-Gherman (2), Balaban, C. Preda, I. Dinu şi O. Ionescu.