Pe data de 6 aprilie, planul de reorganizare a activităţii clubului Petrolul va fi supus aprobării în instanţă. Momentul este esenţial în circuitul procedurii de insolvenţă. Dacă va fi acceptat, clubul va urma paşii stabiliţi care duc către ieşirea din insolvenţă. Dacă nu, se va obţine o prelungire a termenului, cu specificaţia că echipa ar putea supurta unele sancţiuni pe latură sportivă conform noilor reguli de fairplay financiar care vor fi aplicate din sezonul viitor. Depunctare adică.
În principiu, planul de reorganizare întocmit pentru ieşirea din insolvenţă a Petrolului este întocmit pentru trei ani. Asta nu înseamnă că procedura nu poate fi încheiată mai devreme.
Sezonul acesta, de exemplu, singura şansă ar fi ca societatea să fie preluată de alţi investitori care să stingă rapid toate datoriile. În acest caz, Petrolul ar putea evolua în din nou în cupele europene din sezonul 2016-2017.