România – Insulele Feroe sau “Feroe Island” cum a prezentat crainicul FRF în engleză de baltă a fost interpretat într-o manieră jignitoare, atât pentru Ploieşti, cât şi pentru suporterii care au umplut stadionul pentru a vedea trupele de elită ale generalului măcelărind spectaculos strânsura de pescari, ospătari şi administratori care evoluează (ce tupeu!) în preliminariile Campionatului European.

După ce s-au chinuit cu adversarii din Feroe, învingând cu un amărât de 1-0 şi fiind aproape de a încasa un supergol în prelungiri,  onorabilii soldaţi ai bătrânului general s-au simţit lezaţi de atitudinea suporterilor, dar şi de starea gazonului. Nea Puiu reproşează Ploieştiului că “ar fi trebuit să facă mai mult pentru noi”. Pentru ei, adică, deoarece separarea dintre NOI şi EI a devenit tot mai evidentă. Tot mai mulţi români sunt din ce în ce mai agasaţi de suficienţa unor fotbalişti care au de oferit din ce în ce mai puţin.

Şi totuşi, stadionul Ilie Oană s-a umplut la un meci de mâna a doua, cu suporteri veniţi din toată ţara.

Lor li se reproşează că au i-au huiduit pe jucători spre finalul meciului. S-au simţit, domne, marii jucători care au evoluat slab cu Feroe ca şi cum ar fi jucat în deplasare.

Măi, băieţi, ar fi trebuit să fiţi în acelaşi timp şi în tribune! Sigur v-aţi fi fluierat şi voi! Şi, apoi, aţi pierdut nişte miştouri care fac toţi banii de bilet, pentru că jocul vostru nu i-au făcut! S-au dat trei minute de prelungire şi suporterii au luat foc: Cât??? E prea mult! Arbitrul ţine meciul să egaleze Feroe! Hoţii!

Tănase a fost fluierat copios, dar nu de către suporteri ai Petrolului. La Ploieşti e convenabil că Dodel nu joacă nimic dar intră în fiecare meci. De asemenea, prinde de minune scandalul cu steliştii pe care i-a scuipat. Cristi Tănase a fost fluierat cel mai tare din sectorul în care se aflau suporteri bucureşteni care s-au contrat cu cei ploieşteni aflaţi la prima peluză. Nu Ploieştiul l-a huiduit cel mai tare pe fecesebist, ci Bucureştiul. Spre deosebire, nemulţumirea faţă de jocul naţionalei a fost “cântată” pe mai multe voci: de la Iaşi, de la Călăraşi, din Gorj, Sibiu, Brăila, Bucureşti, Ploieşti, etc.

Şi tribunele şi gazonul au fost prea bune pentru ce au arătat tricolorii cu Feroe.

Iordănescu a zis că României i-au lipsit Marica şi Stancu! Da, absenţa lor trebuie remarcată şi raportată, din moment ce naţionala e un salon de reanimare pentru cei aflaţi în comă fotbalistică de multă vreme.

Dar oamenii nu au venit în vizită la spital, ci să vadă spectacol. Şi mulţi au venit să-l vadă pe Andone. N-au mai apucat, pentru că Iordănescu a schimbat strategic. L-a introdus pe Prepeliţă.