Petrolul a reuşit cel mai important transfer al iernii! Prin relaţiile lui Mircea Rednic, lupii l-au adus pe Mohamed Tchite, fotbalist de certă valoare cu evoluţii foarte apreciate în campionatul Belgian şi cel spaniol. Mircea Rednic spune că suporterii Petrolului îl vor îndrăgi iemdiat pe “Meme”, un fotbalist spectaculos şi letal în faţa porţii, aşa cum a fost la toate echipele la care evoluat, printre care cele trei puteri din Belgia, dar şi la Racing Santander.
“Tchite este un vârf de clasă şi am mare încredere că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Are un nume important în Belgia şi sunt convins că se va remarca imediat şi în campionatul românesc. În absenţa lui Toto Tamuz, aflat în recuperare, aveam mare nevoie de un atacant şi sunt foarte bucuros că Meme s-a alătura haitei noastre. Are un stil spectaculos, iar fanii noştri îl vor îndrăgi imediat”, a declarat Rednic despre noua achiziţie a Petrolului, pentru site-ul oficial al clubului.
La rândul său, Tchite a declarat: “Este o nouă experienţă pentru mine şi sunt fericit că am ajuns la Petrolul. Am aflat deja despre tradiţia acestui club şi am văzut imagini cu suporterii înfocaţi ai echipei. Atmosfera de pe stadion este extraordinară şi sunt nerăbdător să joc în faţa lor. Vreau şi sunt sigur că o să îi fac fericiţi!”.
Născut la 31 ianuarie 1984 în Burundi, “Meme” Tchite este singurul fotbalist în activitate care a evoluat pentru toate cele 3 mari puteri ale fotbalului belgian, Anderlecht, Standard Liege şi Club Brugge, având cifre remarcabile şi în perioada 2007-2010 petrecută în Spania, la Racing Santander, se mai arată pe fcpetrolul.ro. Tchite a semnat un contract valabil până la vară, cu opţiune de prelungire pentru încă un an.
“