Spaniolul de 24 de ani ar trebui să-l înlocuiască pe Grozav. Cel puţin aşa indică datele despre el, fiind un obişnuit al postului pe care a evoluat Gicu. Fernandez a venit de la formaţia belgiană Lokeren, sub formă de împrumut pentru acest sezon, clubul ploieştean având posibilitatea de a-l cumpăra, la finele campionatului, dacă va activa clauza existentă în contract, în acest sens. Practic, este aceeaşi procedură pe care Petrolul a utilizat-o şi în cazul lui Bokila.
Până să ajungă la Lokeren, care a plătit pentru el 700 000 de euro, lui Videoton, din Ungaria, Fernandez a mai evoluat şi la Barcelona B şi Gimnastic de Tarragona. De altfel, Contra îl ştie pe mijlocaş din perioada în care acesta a evoluat pentru Gimnastic.
Dacă în Spania a fost comparat cu David Silva, fotbalistul având trăsături fizice asemănătoare cu ale starului spaniol, în România poate să demonstreze, la Petrolul, că poate fi asemuit cu Silva şi graţie calităţilor fotbalistice.
Şi Fernandez, dar şi Beţa, celălalt fotbalist transferat de Petrolul în această pauză competiţională fac parte din lotul pe care Petrolul l-a deplasat în Bulgaria, pentru meciul de vineri, cu Ludogorets Razgrad, campioana en titre din ţara vecină.