Luni, a doua zi de Paşte, de la ora 20.30. Petrolul joacă acasă împotriva echipei FC Viitorul. Lupii vor primi liber abia după acest joc. Weekend-ul  e plin pentru jucătorii pregătiţi de Mircea Rednic. În această după-amiază este programat un antrenament, iar mâine, de Paşte, tot după-amiază, jucătorii vor intra în cantonament.

Faţă de meciul câştigat pe terenul celor de la FCSB, vor fi apţi de joc cei trei fotbalişti suspendaţi, Astafei, Geraldo şi Teixeira. Rednic va decide dacă vor intra din primul minut, dacă vor fi rezerve sau chiar dacă vor face parte din lot. O regulă aplicabilă mai ales în condiţiile speciale de la Petrolul spune că echipa câştigătoare nu se schimbă.

Sunt informaţii conform cărora Rednic i-a exclus deja din lot pe Filipe şi Alves. Voi ce spuneţi, ar fi bine să reintre Teixeira şi Geraldo?