Conducerea Petrolului a ales una dintre cele mai bune variante pentru postul de antrenor secund în haita lupilor. Valentin Sinescu este petrolist convins, dar, mai mult decât atât, este un profesionist, unul dintre cei mai serioşi tehnicieni din fotbalul românesc, dedicat sută la sută meseriei. Este un om de care Petrolul avea nevoie şi care avea, la rândul său, nevoie de Petrolul.

Actele nu au fost semnate încă pentru că Sinescu are nevoie de dezlegare de la Oţelul Galaţi, unde speră să găsească înţelegere pentru rezilierea contractului de antrenor secund.

Oferta Petrolului a fost de nerefuzat. “Am crescut cu Petrolul, mi-am dorit enorm să joc la Petrolul, dar nu s-a putut. Ca antrenor, am colaborat în două rânduri şi nu ascund faptul că este o mare onoare pentru mine să lucrez din nou aici. Echipa se află la un nivel foarte înalt, este o şansă incredibilă pentru mine, o şansă pe care nu puteam să o irosesc”, a declarat, pentru Jurnalul Prahovean, Valentin Sinescu.