În condiţii normale, victoria în ASA Târgu Mureş nu reprezenta doar încă o calificare în semifinalele Cupei României, ci şi o garanţie pentru jucătorii nehotărâţi. Aceia care pendulau între a semna prelungirea contractului şi a pleca la finalului acestuia sau chiar în această iarnă.

În condiţii normale, însă, Petrolul n-ar fi fost expusă, într-un asemenea mod, chiar de conducătorii ei. Poate că tot ar fi aşteptat banii din drepturile de televizare pentru a achita unele datorii şi probabil că ar fi vândut unul, doi jucători pentru a mai acoperi din altele. E criză şi mai nimeni nu mai are bani.

La Petrolul, însă,  nu este o situaţie normală. Nu poate fi totul în regulă nici din punctul de vedere al jucătorilor, fie că vor să plece, să rămână şi/sau să transmită mesaje emoţionante.

S-ar putea însă ca aceşti fotbalişti, mai ales cei care vor să plece sau care ştiu că vor fi scoşi la vânzare să-şi dorească, mult de tot, să ducă Petrolul în semifinalele Cupei României.

Aşa, ca o ultimă dovadă de profesionalism, de fair-play, de cinste, după multe altele pe care le-au dat până acum.

Cei de la Târgu Mureş nu au de ce să-şi frece mâinile de bucurie, când Capră şi ceilalţi şi le freacă în arest, de deznădejde.

Lupii sunt liberi. Şi periculoşi!  

Foto:dolcesport