În perioada 30-31 octombrie, la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) a avut loc Grand Slam-ul seniorilor la judo, la care au fost prezenţi 318 sportivi din 59 de ţări, de pe patru continente: Europa, Asia, Africa şi America.
Printre aceştia, şi două reprezentante ale clubului CSM Ploieşti - Steaua, Andreea Chiţu (foto), la „52 kg), şi Violeta Dumitru, la „48 kg”, ambele având comportări apreciate. Andreea Chiţu s-a clasat pe poziţia secundă la categoria ei de greutate, iar Violeta Dumitru a venit pe locul al V-lea.
La „52 kg”, Andreea le-a învins, pe rând, prin ipon, pe Oleksandra Starkova (Ucraina) şi Ma Yingnan (China), apoi a trecut, în semifinale, de Natalia Kuziutina (Rusia), pentru ca, în ultimul act, în reeditarea finalei mondiale de la Chelyabinsk, să piardă din nou în faţa reprezentantei provinciei separatiste Kosovo, Maylinda Kelmendi.
La „48 kg”, Violeta a trecut de Alesya Kuznetsova (Rusia, locul 16 mondial), apoi a fost învinsă de Taciana Lima (Guineea Bissau, locul 6 mondial). În recalificări, a trecut de Jiang Yahon (China, locul 51 mondial), dar a fost învinsă, în lupta pentru medalia de bronz, de Kim Sol Mi (Coreea, locul 29 mondial).
Turneul a fost dotat cu premii totale în valoare de 154.000 de dolari, Andreea Chiţu câştigând 2.400 de dolari plus 300 de puncte în clasamentul mondial, acestea din urmă propulsând-o pe locul al II-lea. Violeta Dumitru a acumulat 100 de puncte, urcând de pe locul 87 până pe 54 în clasamentul mondial.
csmploiesti.ro