Când ai în spate o susţinere a publicului aşa cum o are Petrolul, te aştepţi ca fanii să fie prezenţi la fiecare meci. Aşa se va întâmpla şi la partida care va avea loc la Swansea, în Ţara Galilor, în turul play-off-ului din Europa League. În ciuda distanţei apreciabile şi a costurilor foarte mari, suporterii Petrolului nu-şi vor lăsa jucătorii singuri pe Liberty Stadium.
„Nu vor fi la fel de mulţi suporteri ca la Arnhem, dar, cu siguranţă, 100-120 de fani tot vor fi lângă Petrolul la acest joc. Este distanţă mare şi unii dintre suporteri vor face deplasarea cu maşinile personale. Am vorbit şi cu ploieşteni care sunt stabiliţi în Anglia şi mi-au spus că vor veni şi ei la meci. În afara oboselii, este o deplasare costisitoare pentru noi. Nu ne obligă nimeni să mergem, mergem pentru că aşa simţim că trebuie să facem, chiar dacă nivelul de salarizare din Ploieşti nu se compară cu acela din Bucureşti, ca să nu mai spun despre nivelul din afara ţării. În ciuda tuturor impedimentelor, însă, Petrolul va avea susţinere şi la Swansea, asta e clar!”, ne-a declarat Octav Preda.
Pe Liberty Stadium, Petrolul nu va fi susţinută doar de suporterii din galerie, ci şi de un grup de oameni de afaceri, care va face deplasarea în Ţara Galilor.
“În avionul charter care va duce echipa la Cardiff, şi de acolo la Swansea, se vor afla şi 50 de ploieşteni care au dat curs ofertei făcute de clubul nostru şi au plătit câte 500 de euro. Este important pentru noi că sunt ploieşteni dispuşi la astfel de iniţiative şi tot ceea ce sper este ca echipa să facă un meci mare, chiar dacă Swansea este considerată favorită”, ne-a declarat Andi Crângu, directorul executiv al FC Petrolul.
Partida dintre Swansea şi Petrolul va avea loc joi, de la ora 21.05 (ora României)