Petrolul a încheiat sezonul cu o înfrângere previzibilă la Craiova şi, dacă va fi să supravieţuiască, va intra în liga secundă. Zilele următoare sunt aşteptate cu mare interes, fiind posibil să descoperim direcţia pe care o va urma Petrolul: nicăieri sau mai departe.

Până una, alta, chiar dacă şi ei au partea lor de vină pentru retrogradarea echipei, jucătorii care au rămas în ultimele două etape merită un pic de apreciere din partea suporterilor pentru că, până la urmă, datorită lor Petrolul a încheiat campionatul.

În rest, a fost un sezon penibil, o lecţie a fotbalului dacă vreţi, pe care ploieştenii au învăţat-o în cel mai dureros mod posibil. De la înălţimea cupelor europene, a trofeului din 2013, Petrolul a căzut vertiginos, cu zgomot, cu scandal, cu toate pietrele de moară pe care le putea aduna şi lega în jurul gâtului.

Mai rămâne de văzut un singur lucru: dacă reuşeşte să se agaţe de ceva şi să rămână în liga secundă sau dacă se va face zob în faliment.

 

CS „U” Craiova – FC Petrolul Ploieşti 2-0 (2-0)

Marcator: Herghelegiu (5, 36).

CS „U”: L. Popescu – R. Petre, Popov, Ivanov, Vătăjelu – Mateiu (83 Hodea), Zlatinski (cpt), Surugiu (76 Manea) – Băluţă, Măzărache, Herghelegiu. Antrenor: Daniel Mogoşanu.

FC Petrolul: I. Popescu – David, Benga, Alecsandru, Beţa – Pacar (80 Lambru), Bucşa, Guerriero, Astafei (cpt) – Paolucci (58 Costache) – Michael (40 Mareş). Antrenor: Ionel Gane.

 

Au arbitrat: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj) – Gabriel Constantinescu (Bucureşti) şi Bogdan Velicu (Bucureşti).

Adiţionali: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) şi Marian Balaci (Drobeta Tr. Severin).

Observatori: Romulus Chihaia (Bucureşti) şi Sajtos Laszlo (Sibiu).