De când a început să joace în sistemul 4-2-3-1, Petrolul a arătat ca o formaţie care impresionează prin forţa pe care o dezvoltă „motoarele” de la mijlocul terenului. Atunci când jocul mijlocaşilor suferă, nici rezultatele nu sunt pe măsură. Situaţia se menţine şi acum, indiferent de ideea schimbării sistemului, preconizată de Mulţescu.

Pe cele două benzi ale liniei mediane, Petrolul mizează, în mod normal, pe Teixeira - în stânga- şi pe Priso, în dreapta. Ei pot fi dublaţi, în funcţie de adversar şi de rezultat, de Nepomuceno, care poate evolua atât pe stânga, dar şi pe dreapta. Iar pe dreapta, mai nou, ar putea fi folosit şi israelianul Haddad.

Fără niciun dubiu, în plan ofensiv, partea stângă are un mare plus, dat de calitatea tehnică a lui Filipe Teixeira.

Dar, cel mai bine stă Petrolul în zona centrală, acolo unde există mai multe soluţii: De Lucas, Marinescu, Mustivar, Gallegos, Filip, Albin. Unele mai defensive, altele pur ofensive, aşa cum este cazul celor doi uruguayeni, Albin şi Gallegos.

Forţa jocului petrolist este condiţionată de randamentul pe care-l are linia de mijloc. Şi, ca să fim sinceri până la capăt, atunci când Albin şi De Lucas sunt în dispoziţie bună de joc este foarte greu să nu se vadă şi în rezultat acest lucru.

Până acum, Petrolul a pierdut doar două meciuri, ambele acasă, în niciunul dintre ele Albin nefiind pe teren (cu CFR  a intrat titular, dar a fost schimbat în minutul 4, fiind accidentat).

Dacă Petrolul are multe goluri marcate până acum, 20, dacă Tamuz este golgheter şi dacă Astafei traversează un moment bun, linia de mijloc a Petrolului are un merit foarte mare. Şi va avea în continuare.