Mircea Dridea a decis să se retragă din cadrul structurii de conducere a clubului ploieştean. Membru fondator al ACS Petrolul 52, Dridea a anunţat că demisionează din poziţia de delegat al membrilor fondatori în clubul Petrolul. Dridea va rămâne preşedinte de onoare al clubului.
”Începând cu data de 13 mai 2019, domnul Mircea Dridea a decis, din motive exclusiv personale, să se retragă din poziţia de reprezentant al Asociaţilor Fondatori în Adunarea Generală a Asociaţilor a FC PETROLUL PLOIESTI.
Domnia sa va rămâne alături de clubul nostru atât în calitate de membru fondator activ, cât şi în funcţia de Preşedinte de Onoare al Clubului.
Clubul nostru doreşte să îsi exprime mulţumirea faţă de contribuţia remarcabilă adusă de catre Legenda Mircea Dridea pentru FC Petrolul Ploiesti.
Recunoştinţa pentru întreaga sa carieră petrecută alături de “Lupii Galbeni”, în calitate de jucător, antrenor şi conducător de club va ramane mereu în sufletele noastre, făcând istorie la fel cum OMUL Mircea Dridea va rămane în sufletul tuturor fanilor echipei fanion a orasului Ploieşti”, se arată scris într-un comunicat emis de FC Petrolul Ploieşti.
Oficial! Mircea Dridea a demisionat din conducerea Petrolului
14 mai 2019
- citeşte totul despre:
- mircea dridea,
- petrolul,
- demisie,
- retragere,
- onoare
(207 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Local Kombat pentru Spitalul de Pediatrie
(28 martie 2014)
198 vizualizări
Benga, incert pentru meciul de la Iaşi
(20 iulie 2015 - Ciprian RADU)
335 vizualizări
S-a decis ora de start a partidei Simona Halep - Elise Mertens!
(26 ianuarie 2020)
96 vizualizări
Simona a pierdut finala, dar e şi ea campioană la Singapore
(26 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
242 vizualizări
Petrolul trăieşte!
(28 septembrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
401 vizualizări
Hai cu noi în ţara campionilor- program pilot lansat la Ploieşti
(5 octombrie 2018)
102 vizualizări
LPF interzice rolele de hârtie la meciurile din Liga I
(3 mai 2017)
402 vizualizări
Simona Halep, în semifinală la AusOpen!
(24 ianuarie 2018)
567 vizualizări
Mihăiţă Pleşan şi echipele sale de suflet. Top 6 declaraţii amuzante
(2 noiembrie 2015)
988 vizualizări
Duminică, pe Hipodrom, ultima reuniune oficială dinaintea vacanţei de vară!
(7 iulie 2017)
184 vizualizări
Liga C Prahova – rezultate şi clasamente
(27 mai 2014)
191 vizualizări
Mesaj de Sărbători de la Pablo De Lucas şi Victoraş Astafei
(28 decembrie 2014)
636 vizualizări
Halep a câştigat primul meci de la Turneul Campioanelor
(24 octombrie 2016)
222 vizualizări
Pentru a evita incidentele din tribune, un club a angajat mamele suporterilor ca agenţi de pază!
(10 februarie 2015)
222 vizualizări
Anunţ pentru suporterii Petrolului: Deplasarea la meciul cu Dinamo
(26 noiembrie 2014)
916 vizualizări
Mutu ştie: Cel mai bun fotbalist străin venit vreodată în România a jucat la Petrolul
(30 iunie 2016)
391 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























