Fotbalistul Petrolului Victor Astafei a văzut meciul România-Ungaria de la peluză, din sectorul în care au avut bilete fanii lupilor. De fapt, atacantul şi-a cumpărat bilet din cele rezervate de FRF fanilor clubului ploieştean şi a mers la meci împreună cu ei.

Incidentele de pe Arena Naţională l-au marcat pe fotbalist, iar Astafei face un apel către ambele părţi, suporteri şi forţe de ordine. “Au fost ceva probleme şi la noi, însă nu s-a ajuns la capete sparte. Au dat cu gaz lacrimogen la un moment dat, dar lucrurile s-au calmat apoi. Am văzut însă cum, în alte sectoare, oameni căzuţi la pământ erau loviţi în continuare de cei de la forţele de ordine. Înţeleg că şi fanii au o vină. Dar nu se poate să răspunzi cu o asemenea brutalitate! Dacă lucrurile scapă de sub control, poţi să intervii. Dar, odată ce ai dat cu gaz şi omul este căzut la pământ  de ce nu te opreşti şi continui să-l loveşti cu pumnii şi picioarele?  Este păcat că se întâmplă astfel de lucruri care pot degenera şi se poate ajunge chiar la decese, cum s-a mai întâmplat, în alte părţi!”, ne-a declarat fotbalistul Petrolului.

Foto: prosport.ro