După anunţul GSP potrivit căruia Tavi Grigore nu va mai fi antrenorul Lupilor Galbeni, l-am contactat pe Mădălin Mihailovici, CEO Veolia, finanţatorul Petrolului Ploieşti pentru a-i cere un punct de vedere despre schimbările de pe banca tehnică a echipei.
"Vrem mai mult. Vrem să nu mai trăim fiecare meci cu puls 200 şi vrem să facem performanţă. Tavi Grigore nu pleacă, în niciun caz de la club, va urca în stafful echipei, alături de Cristi Vlad. Pregătim mai multe schimbări pentru retur, iar printre aceste schimbări se numără şi antrenorul. Negociem în acest moment cu trei antrenori, dar până nu vom finaliza negocierile numele vor rămâne secrete. Fiecare antrenor trebuie să ne prezinte un proiect şi viziunea sa despre performanţa viitoare a echipei. Vom plăti un antrenor la Liga a 3 a mult mai bine decât echipele din prima Ligă, deci e normal să cerem performanţă.", ne-a declarat în exclusivitate Mădălin Mihailovici.
"Nu este niciun scadal la club şi nici nu va fi niciodată. Tavi Grigore este un nume greu al Petrolului şi îşi doreşte, ca şi mine, să ajungem acolo unde este locul echipei. Sunt adeptul negocierilor, discuţiilor cu cărţile pe masă. Am terminat turul pe primul loc şi vrem să demonstrăm că suntem un altfel de club. Vor fi jucători noi şi vom face o surpriză frumoasă şi în retur. Petrolul vrea performaţă, este tot ceea ce pot spune în acest moment", a mai spus finanţatorul Petrolului
EXCLUSIV Mihailovici, Veolia: Tavi Grigore nu pleacă de la club, Tavi urcă în stafful de conducere alături de Cristi Vlad.Petrolul pregăteşte mai multe surprize pentru retur!
19 noiembrie 2017
- citeşte totul despre:
- madalin mihailovici,
- ceo veolia,
- petrolul ploiesti,
- lupii galbeni,
- tavi grigore,
- antrenor
(1394 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Faza grupelor CM din Rusia s-a încheiat. Programul optimilor competiţiei
(29 iunie 2018)
111 vizualizări
Petrolul, campanie pentru 90 de ani de existenţă
(14 aprilie 2014)
687 vizualizări
Guilherme începe să se impună la Greuther Furth
(19 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
408 vizualizări
Florina Ilie, adolescenta de aur a înotului ploieştean
(7 iulie 2014 - Edi MOLDOVAN)
294 vizualizări
Emilia Coman, locul I la Olimpiada Naţională de Şah
(25 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
637 vizualizări
FRH a stabilit seriile. Se înscrie CSM Ploieşti în competiţie?
(17 august 2016)
107 vizualizări
Trofeul Jurnalul Prahovean la table
(15 noiembrie 2013)
391 vizualizări
Este Petrolul împiedicată de arbitri?
(22 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
286 vizualizări
Debut perfect pentru fetele de la CSM Ploieşti
(6 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
261 vizualizări
Programul sportivilor români de marţi, de la JO
(16 august 2016)
90 vizualizări
Halep rămâne pe locul 2 în clasamentul mondial
(3 iulie 2017)
82 vizualizări
Petrolul – ASA Târgu Mureş: Echipele de start
(23 noiembrie 2014 - Ciprian RADU)
196 vizualizări
Pandurii le-au pus gând rău lupilor. Ce spun oltenii înaintea meciului cu Petrolul
(6 aprilie 2015)
326 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Toronto
(15 august 2015)
52 vizualizări
Edi Iordănescu: Nu meritam să câştigăm!
(9 august 2015)
323 vizualizări
Liga C Prahova, rezultate şi clasamente
(29 aprilie 2014)
171 vizualizări
CSM Ploieşti: Medalii la “Naţionalele” de gimnastică ritmică
(7 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
346 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























