Pentru prima dată în această ediţie de campionat, Petrolul a început o partidă în sistemul 4-4-2. În disputa cu Gaz Metan Mediaş, Mulţescu a optat pentru această variantă, mizând pe forma sportivă foarte bună a lui Astafei şi pe dorinţa de confirmare a lui Nkoyi. Astfel că i-a titularizat pe ambii în avanposturi, în absenţa lui Tamuz, învoit de conducere. Cu De Lucas şi Marinescu în zona centrală, cu Teixeira, în stânga şi Priso, în dreapta, mijlocul Petrolului nu a mai fost la fel de laborios, echipa având probleme evidente în dezvoltarea atacurilor în acest sistem de joc. Era de aşteptat, oarecum, pentru că o formaţie obişnuită în ultimele două sezoane să mizeze pe posesie prelungită nu putea, dintr-o dată, să joace vertical şi rapid, aşa cum trebuie să o facă în 4-4-2.

În acest sistem, este esenţial ca mijlocaşii centrali să joace direct şi mai mult în faţă. Or, la meciul cu Gaz Metan Mediaş, nici De Lucas (care a evoluat sub potenţialul lui) şi nici Marinescu nu au reuşit să facă asta. Filip, intrat după pauză, a fost mai prezent în joc, dar este evident că el nu are abilitatea tehnică necesară pentru construcţie.

Dacă la nivelul apărătorilor lucrurile au fost în regulă, nu acelaşi lucru se poate spune despre atacanţi. Asta în ciuda faptului că Astafei a fost decisiv şi a arătat că ştie să joace într-un astfel de sistem. În schimb, Nkoyi nu are experienţa pe care Astafei a dobândit-o în campionatul românesc, acest lucru fiind evident în modul în care s-au demarcat cei doi atacanţi ai Petrolului. Astafei a arătat că ştie când şi cum să plece de lângă fundaşii adverşi, în vreme ce Nkoyi a avut dificultăţi reale în acest sens, fiind lipsit de orientare tactică. Normal, din moment ce la Sittard nu găsea adversari care să mizeze pe tactică, acolo esenţial fiind angajamentul.

Dincolo de stângăciile arătate pe faza de construcţie, unele care vor dispărea treptat, din jocul Petrolului, echipa începe să arate o faţă mult mai ofensivă, dorinţa lui Mulţescu fiind aceea ca fotbaliştii săi să joace repede şi înainte, chiar cu riscul de a greşi.

Aşa că este de aşteptat ca, odată cu rodarea acestui sistem în antrenamente şi în jocuri, Petrolul să devină cea mai importantă forţă ofensivă din campionat.