Nu cred că există vreun aspect care să ţină de buna funcţionare a clubului care să fi fost trecut cu vederea înainte de startul noului sezon competiţional. Un argument în acest sens ar fi şi recolantarea autocarului echipei, imaginea fiind una care impune respect, ideea de bază fiind marcarea celor 90 de ani de existenţă a clubului ploieştean.

Noutatea, faţă de fostul look al autocarului, constă în apariţia jucătorilor, într-o imagine stilizată, de efect, dincolo de cromatică, una care mizează pe negru, nu pe galben-albastru, ca până acum.

În altă ordine de idei, autocarul echipei va avea multe drumuri de făcut în următoarea perioadă, după meciul cu Flamurtari, de mâine, urmând trei partide în deplasare pentru petrolişti.