Mircea Diaconu a demisionat din PNL, pentru a putea candida ca independent la alegerile europarlamentare.
"Am decis să-mi dau demisia pentru a putea candida ca independent la alegerile europarlamentare. Încerc să strâng în cinci zile cele 100.000 de semnături de susţinere pentru a-mi putea depune candidatura şi pentru ca ANI să o poată contesta. Mai departe, cum va dori naţiunea", a declarat Diaconu.
Potrivit deciziei din BPN al PNL, în locul lui Diaconu pe lista la europarlamentare va urca Eduard Hellvig, următorul pe lista decisă iniţial.