Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că va propune în şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului ca social-democraţii să depună o moţiune de cenzură, marţi, în cazul în care Curtea Constituţională respinge moţiunea depusă de USR PLUS şi AUR.

 

„Mâine (marţi – n.red.) avem decizia CCR. Dacă nu există conflict, imediat intră pe ordinea de zi, într-o zi sau două, la vot moţiunea şi tot PSD-ul va vota această moţiune (moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR – n.red.). Convocăm Birouri permanente reunite şi a doua zi am votat moţiunea.

 

Dacă există conflict, imediat după ce CCR anunţă decizia, eu am anunţat deja colegii, avem un Consiliu Politic Naţional, o să solicit colegilor mei ca mâine să depunem moţiunea PSD care este pregătită.

 

Avem semnăturile, avem textul. O să cerem în BPR citirea moţiunii să fie joi, dacă este conflict, iar luni cel târziu să avem votul", a afirmat Ciolacu, luni seara, la Antena3.

 

Liderul PSD a menţionat că social-democraţii nu vor participa la un guvern de uniune naţională, în cazul în care Guvernul Cîţu va fi demis prin moţiune de cenzură.

 

"Este exclus să facem un guvern, că tot aud că face guvern de uniune naţională, face guvern minoritar PNL, face guvern PSD cu PNL.

 

Din punctul nostru de vedere, e o singură soluţie - alegeri anticipate. Eu nu pot să cer colegilor mei să facem un guvern cu Raluca Turcan, cu Cîţu, cu Oros. (...) Este exclus, de asemenea, să susţinem un guvern minoritar al PNL. Am anunţat foarte clar", a precizat Ciolacu.

 

CCR discută azi sesizarea premierului privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR.

 

Şi USR PLUS a anunţat că va depune imediat încă o moţiune de cenzură, dacă actuala moţiune va fi respinsă la CCR.

 

 

 

Sursa: www.spotmedia.ro