Premierul Florin Cîţu a anunţat că a fost aprobat bugetul pe anul 2021, legea urmând a fi trimisă Parlamentului pentru aprobare. Şi, chiar dacă şi-a exprimat dorinţa ca parlamentarii să nu intervină pe ideile sale, social democraţii au avertizat deja că au amendamente. În weekend, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că social-democraţii vor depune „câteva mii” de amendamente la Legea bugetului de stat pe mai multe domenii, în timp ce preşedintele formaţiunii a atras atenţia că, în cazul în care nu vor fi adoptate la dezbaterile din Parlament, va depune moţiune de cenzură.
Potrivit Ştiri pe Surse, Marcel Ciolacu este încrezător că social democraţii vor avea succes deoarece a observat că la prima moţiune simplă depusă, cea împotriva lui Vlad Voiculescu, au existat câteva voturi în plus în afară de cele exprimate grupurile parlamentare PSD şi AUR.
„Venim cu aceste amendamente poate în ultima clipă acest guvern îşi dă seama că proiectul de buget cu tăieri şi cu austeritate e o tâmpenie”, şi-a exprimat speranţa Ciolacu la Antena 3, citat de Ştiri pe Surse.
Printre amendamentele gândite de PSD la Legea bugetului se numără creşterea alocaţiilor şi a pensiei minime de la 1 martie, majorarea, de la aceeaşi dată, a salariilor personalului didactic şi ale asistenţilor sociali din sistemul sanitar la nivele stabilite în legea salarizării pentru anul 2022, vouchere de 400 de euro pentru naşterea fiecarui copil sau construcţia a 200 de centre medicale comunitare şi 50 de centre de asistenţă medicală de specialitate.
Sursa: www.zin.ro