Care sunt paşii votării?

  • Votarea se desfăşoară după următorul program: duminică 7-21
  • Veţi prezenta actul de identitate operatorului de calculator al secţiei de votare. Citeşte mai multe aici despre SIMPV şi cum funcţionează
  • După scanarea actului de identitatea şi validarea alegătorului, acesta se va deplasa înspre membrii biroului electoral. Dacă nu se încadrează în condiţiile legale, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare ia o decizie în acest sens.
  • După semnarea sau înscrierea şi semnarea pe lista electorală veţi primi buletinele de vot
  • Înainte de a intra în cabina de vot, asiguraţi-vă că pe buletinul de vot (de regulă pe spate) este aplicată ştampila de control a secţiei de votare. Dacă aceasta lipseşte, votul va fi declarat nul!
  • Dacă este aglomeraţie şi credeţi că secretul votului dumneavoastră poate fi încălcat, mai bine mai aşteptaţi sau înştiinţaţi preşedintele secţiei de votare. Accesul alegătorilor în sala de votare trebuie să aibă loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor.
  • Aplicaţi ştampila cu menţiunea “VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit
  • Îndoiţi buletinul, astfel încât pagina goală care poartă ştampila de control a secţiei de votare să rămână în afară, şi introduceţi-l apoi în urnă corespunzătoare astfel încât să nu se deschidă; îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.
  • Dacă greşiţi aplicarea ştampilei, puteţi cere un nou buletin de vot, dacă nu a fost introdus în urnă. Primul va fi anulat
  • Restituiţi ştampila şi primiţi înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ştampila cu menţiunea “VOTAT” (buletine) sau un timbru autocolant (cărţile de identitate).

 

Bine de ştiut:

 

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. În acest scop, puterile lui se întind şi în afara localului secţiei de votare, până la o distanţă de 500 metri. – Art 83 (1). Pentru menţinerea ordinii în localul secţiei de votare şi în împrejurimile acestuia, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, puse la dispoziţie prin grija prefecţilor. -art 83 (6)

(1) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice. Suspendarea nu poate depăşi o oră şi este anunţată prin afişare la uşa localului de vot cu cel puţin o oră înainte. Durata tuturor suspendărilor nu poate depăşi două ore.

 

(2) În timpul suspendării, urnele de votare, ştampilele, buletinele de vot şi toate lucrările biroului electoral rămân sub pază permanentă, iar membrii biroului nu pot părăsi sala de votare în acelaşi timp.

 

(3) Persoanele care, potrivit art. 83 alin. (5), au dreptul să asiste la votare nu pot fi obligate să părăsească sala de votare pe timpul suspendării operaţiunilor. – art 89

 

În afara membrilor biroului electoral al secţiei de votare, operatorilor de calculator ai biroului electoral al secţiei de votare, candidaţilor, persoanelor acreditate potrivit legii, precum şi reprezentanţilor mass-mediei români şi străini, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare. –  Art 83 (5)

Comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare este interzisă. – Art. 81 (5)

Campania în ziua alegerilor este interzisă sub orice formă, în special în secţia de votare. Dacă găsiţi afişe electorale în secţia de votare sau pe clădirea unde este amplasată, raportaţi preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare. Acesta dispune îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare. În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării.

Votul este secret; nu dezvăluţi cu cine aţi votat şi nici nu permiteţi nimănui să violeze secretul opţiunii dumneavoastră. Nu fotografiaţi buletinul de vot şi evitaţi fotografierea sau filmarea în secţia de votare.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor. – Art 90 (2)

Votarea se încheie la ora 21, iar după ora respectivă mai pot vota doar cei care sunt în interiorul secţiei de votare. Spre deosebire de alegerile prezidenţiale, votarea nu se poate prelungi până la ora 23:59.

(1) La ora 21,00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot.

 

(2) Alegătorii care la ora 21,00 se află în localul secţiei de vot pot să îşi exercite dreptul de vot.

 

(3) La ora 21,00, urna specială trebuie să se afle în localul secţiei de vot. – Art 92

 

 

 

 

Sursa: www.votcorect.ro