Rareş Bogdan şi-a pus avocaţii în cap. Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a reuşit să demonstreze, din nou, că habar nu are de prevederile legale, reuşind să emită în spaţiul public declaraţii aberante, jignitoare la adresa avocaţilor, care au atras imediat reacţia Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Vă prezentăm, integral, comunicatul UNBR:
Uniunea Naţională a Barourilor din România dezavuează afirmaţiile făcute de dl Rareş Bogdan, pe postul de televiziune Digi24, în cadrul emisiunii „În faţa ta”, din data de 19 ianuarie 2020, potrivit cărora nu ar fi normal ca un „avocat care 25 de ani a luat bani de la toţi infractorii” să aibă aceeaşi pensie ca judecătorii.
Dincolo de dezbaterea asupra pensiilor speciale, problematică sensibilă a societăţii româneşti, afirmaţia este de natură să aducă prejudicii de imagine nu numai profesiei de avocat, ci şi justiţiei în general, pentru că avocatul este partener indispensabil al justiţiei prin lege.
„Este regretabil că un europarlamentar român lansează o atare idee cu privire la rolul avocatului în sistemul de justiţie, cu atât mai mult cu cât a făcut aceste remarci într-un context în care vorbea de apărarea independenţei justiţiei.
În primul rând, avocatul nu apără infractori sau infracţiuni, ci drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Nu poate exista justiţie independentă fără avocaţi. Orice om are dreptul la apărare şi niciun om nu poate fi numit infractor înainte să fie condamnat în mod definitiv. Chiar şi după acest moment, cel condamnat definitiv continuă să aibă drepturi în legătură cu modul de executare a pedepsei, cu condiţiile de detenţie, viaţa şi sănătatea, drepturi care în mod legitim trebuie apărate într-o societate care se întemeiază pe statul de drept.
Avocatul nu poate fi un complice al clientului, el este dator să apere drepturile şi libertăţile legitime ale cetăţenilor. Fără funcţia apărării, exercitată de către avocat, eventuala pedeapsă nu ar avea fundament într-un proces echitabil.
Cine nu ţine seama de aceste aspecte fundamentale ale legii, nu cred că ar trebui să se pronunţe asupra problematicii sistemului judiciar!”, a spus av. dr. Traian Briciu, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Ne exprimăm speranţa că aceste declaraţii au fost pur contextuale şi din raţiuni de retorică, nereprezentând concepţia reputatului politician asupra rolului şi funcţiilor apărării în procesul penal.
Uniunea Naţională a Barourilor din România analizează cazul şi urmează să fie luate măsurile care se impun potrivit legii.
Rareş Bogdan loveşte "democratic" din nou!
21 ianuarie 2020
- citeşte totul despre:
- rares bogdan,
- barouri,
- avocati,
- romania,
- europarlamentar,
- pnl
(232 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Iohannis desfiinţează tema religioasă a lui Victor Ponta
(6 august 2014)
291 vizualizări
Guvernul Orban riscă totul în Parlament. Ce înseamnă angajarea răspunderii
(12 decembrie 2019)
41 vizualizări
Premier amnezic: Ponta nu îşi aminteşte dacă a luat masa cu Duicu
(1 august 2014)
136 vizualizări
Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului, le mulţumeşte ploieştenilor care au avut încredere în Victor Ponta
(4 noiembrie 2014)
133 vizualizări
Antonescu: Traian Băsescu este în continuare preşedinte pentru că Ponta a făcut o sumă de prostii
(30 martie 2014)
56 vizualizări
Ce a răspuns primarul interimar Cristian Ganea acuzaţiilor senatorului Savu
(20 mai 2016)
1229 vizualizări
Liviu Voinea pleacă din Guvern pentru a deveni membru al conducerii BNR
(16 iunie 2014)
98 vizualizări
Majoritatea candidaţilor la parlamentare sunt ingineri, economişti şi jurişti, dar nu lipsesc paznicii, taximetriştii, astrologii
(4 decembrie 2016)
64 vizualizări
Liberalii îşi stabilesc, astăzi, candidatul la preşedinţie!
(21 iulie 2014)
155 vizualizări
Toţi secretarii de stat ai ALDE au demisonat
(24 noiembrie 2015)
96 vizualizări
ALDE anunţă că a elaborat împreună cu PSD şi Pro România un proiect de lege care să anuleze în mod automat amenzile aplicate cetăţenilor pe timpul stării de urgenţă
(7 mai 2020)
745 vizualizări
Opt candidaţi, între care o femeie, pentru Primăria Craiova pe postul lăsat liber de Lia Olguţa Vasilescu
(27 mai 2017)
369 vizualizări
Zece la sută dintre parlamentarii României au probleme cu legea
(10 ianuarie 2014)
207 vizualizări
Deputatul Mircea Roşca trimis în judecată pentru trafic de influenţă
(17 februarie 2015)
184 vizualizări
Tăriceanu: Preşedintele Băsescu a primit bani de la grupul implicat în dosarul Microsoft
(3 octombrie 2014)
143 vizualizări
CCR va analiza în 4 mai sesizarea de neconstituţionalitate a alegerilor locale într-un singur tur
(21 aprilie 2016)
51 vizualizări
Iohannis: În România nu există nicio presiune a unui val migraţionist. Nu e cazul să reacţionăm isteric.
(8 septembrie 2015)
220 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























