Social-democraţii din Finlanda, care conduc o coaliţie guvernamentală formată din cinci partide, au ales-o duminică pe Sanna Mirella Marin, actualul ministru al transporturilor, să devină premier, săptămâna viitoare. În vârstă de numai 34 de ani, ea va fi cel mai tânăr prim-ministru din istoria ţării, preluând această funcţie după demisia lui Antti Rinne, relatează Agerpres.
Momentul ales pentru schimbarea conducerii guvernului este neobişnuit pentru Finlanda, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene până la sfârşitul anului, jucând un rol central în eforturile de a stabili viitorul buget al blocului comunitar, notează Reuters.
Premierul în exerciţiu, Antti Rinne, a demisionat la începutul acestei săptămâni după ce Partidul de Centru, membru al coaliţiei guvernamentale de la Helsinki, a spus că îşi retrage sprijinul pentru el din cauza felului în care a gestionat o grevă a poştaşilor.
„Avem multe de făcut pentru a restabili încrederea”, a declarat Sanna Mirella Marin, după ce a obţinut - la limită - votul în rândul membrilor din conducerea partidului său social-democrat. Pe locul al doilea al acestui scrutin intern s-a plasat Antti Lindman, şeful grupului parlamentar al partidului (SDP).
„Avem un program de guvernare comun, care ţine coaliţia împreună”, a mai spus Sanna Marin.
Femeile, la putere în Finlanda. Toate cele cinci partide ale coaliţiei sunt conduse de doamne.
Coaliţia, care a ajuns la guvernare în urmă cu doar şase luni, a convenit să continue programul de guvernare, după ce Rinne a anunţat că demisionează la cererea Partidului de Centru.
Interesant este că Partidul Social Democrat face parte dintr-o coaliţie cu partide care sunt conduse, toate, de femei: Partidul de Centru este condus de Katri Kulmani (32 de ani), Liga Verde este formaţiunea ministrului de Interne Maria Ohisalo (34 de ani), Alianţa de Stânga, partid condus de Li Andersson (32 de ani) şi Partidul Suedez al Poporului, condus de Anna Maria Henriksson (55 de ani).
Cine este Sanna Mirella Marin
În ceea ce o priveşte pe tânăra Sanna Mirella Marin, în ciuda vârstei, are deja o carieră politică bine conturată. Născută la 16 noiembrie 1985, ea a fost aleasă în Parlament din 2015 şi a fost numită ministru al transporturilor şi comunicaţiilor în iunie anul acesta.
S-a născut la Helsinki, dar a locuit în Espoo, Pirkkala şi Tampere. A făcut Ştiinţe administrative la Universitatea din Tampere, pe care a absolvit-o în 2012, an în care a fost aleasă totodată în Consiliul Municipal din Tampere. A condus Consiliul Municipal din 2013 până în 2017, când a fost realeasă, cu mult mai multe voturi decât prima dată. Face parte, de asemenea, din adunarea locală a regiunii Tampere.
În 2014 a devenit vicepreşedinte a Partidului Social-Democrat, iar în 2015 a fost aleasă în Parlamentul naţional, din partea districtului Pirkanmaa, cu 10.911 voturi. Patru ani mai târziu, ca şi în cazul alegerilor locale, a fost realeasă deputat cu mult mai multe voturi: 19.088.
Sanna Mirella Marin este copilul unui cuplu de părinţi de acelaşi sex. A fost crescută de o mamă singură, care ulterior a intrat în relaţie cu o femeie. Nu cunoaşte familia tatălui ei biologic. Viitorul premier al Finlandei a povestit că nu i-a fost uşor, că a suferit lipsuri materiale şi că adesea a fost stigmatizată de societate pentru că provenea dintr-o astfel de familie. Dar spune că mama sa i-a dat mereu încredere că poate să realizeze tot ce-şi pune în cap.
La rândul ei, Sanna Marin are un copil cu partenerul ei de mulţi ani, Markus Räikkönen.
Sursa: www.digi24.ro