Partidul Mişcarea Populară continuă campania de transferuri şi a prezentat miercuri noua achiziţie a formaţiunii.
Cătălina Bozianu, consilier municipal şi fost viceprimar, a semnat „live“ adeziunea în formaţiunea politică menţionată, nu înainte de a semna şi demisia din cadrul Partidului Democrat Liberal.
Noul membru a fost prezentat de către senatorul Andrei Volosevici, care a precizat că PDL practică o „execuţie publică“ prin eliminarea membrilor incomozi. „Este o execuţie publică pentru ca PDL să poată colabora mai bine cu Iulian Bădescu şi cu PSD în Consiliul Local. Este un lucru binecunoscut că alianţa PSD-PDL există de mai mult timp“, a precizat Volosevici.
Bozianu şi-a motivat gestul prin faptul că a adus beneficii substanţiale partidului democrat liberal, enumerând printre argumente cele aproximativ 8000 de voturi aduse partidului, din colegiu pe care l-a reprezentat.
„Am ales să vin la Partidul Mişcarea Populară pentru a fi alături de Andrei Volosevici. Alături de el am colaborat foarte bine la conducerea primăriei, în timpul vechiului mandat. Împreună am iniţiat şi am dus la îndeplinire multe proiecte de administraţie în folosul ploieştenilor. În concluzie, am vrut să fac echipă cu Andrei Volosevici“, a precizat Cătălina Bozianu.
Cătălina Bozianu şi Daniel Puiu Neagu au fost propuşi pentru excludere din PDL de către Biroul Permanent Local Ploieşti. Consiliul de Coordonare al Organizaţiei Municipale trebuia să confirme excluderea oficială din partid a acestora.
Cum perioada de transferuri nu s-a încheiat este de aşteptat ca PMP să mai aducă câţiva „jucători“ liberi de contract.
Click pe imagini: