Conducerea ALDE Prahova a reacţionat după ce preşedintele partidului Călin Popescu Tăriceanu a anunţat excluderea din partid a senatorului Teodor Meleşcanu şi, mai nou, a deputatului Graţiela Gavrilescu, preşedintele filialei prahovene (detalii aici).

Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii liberalilor şi democraţilor prahoveni   au anunţat faptul că au adoptat o rezoluţie prin care, printre altele,  susţin obţinerea unui nou mandat de viceprim-ministru şi ministru al mediului de către doamna Graţiela Gavrilescu, preşedinte al organizaţiei judeţene.

Totodată, conducerea filialei prahovene face apel către toate filialele din ţară şi către conducerea centrală a partidului să solicite şi să iniţieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidenţiale.

Iată comunicatul de presă:

În cadrul şedinţei de astăzi, membrii Biroului Politic Teritorial ALDE Prahova au analizat efectele deciziilor politice ale partidului şi au adoptat, în unanimitate, o rezoluţie prin care:

 

Susţin obţinerea unui nou mandat de viceprim-ministru şi ministru al mediului de către doamna Graţiela Gavrilescu, preşedinte al organizaţiei judeţene.

 

Îşi exprimă dezacordul în legătură cu excluderea din ALDE a domnului Teodor Meleşcanu, senator de Prahova, şi sprijină demersurile sale, în calitate de nou preşedinte al Senatului României.

 

Consideră că Hotărârea Biroului Permanent Central din 03.09.2019 cu privire la modalitatea de sancţionare a membrilor ALDE care acceptă funcţii publice propuse de alte partide politice contravine prevederilor statutare. Conform art. 19 lit. e, din Statutul ALDE, sancţiunea excluderii pentru membrii BPC şi BPEx la propunerea Preşedintelui partidului se poate lua numai prin hotărârea Delegaţiei Permanente Naţionale. Rezultă, deci, foarte clar că Hotărârea din 03.09.2019 încalcă prevederile statutare.

 

Le solicită celor doi, în calitate de reprezentanţi la vârf ai organizaţiei prahovene, cea mai puternică filială ALDE din ţară, care a contribuit decisiv la formarea Partidului Liberal Reformator, precursor al actualului ALDE, să susţină continuarea proiectelor iniţiate, împreună cu PSD, în cadrul guvernării, pentru atingerea ţintelor asumate prin programul de guvernare.

 

Totodată, membrii BPT ALDE Prahova fac apel către toate filialele din ţară şi către conducerea centrală a partidului să solicite şi să iniţieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidenţiale.