Viorica Dăncilă a anunţat la începutul şedinţei de guvern că Executivul a depus sesizarea la Curtea Constituţională a României, în legătură cu refuzul preşedintelui Iohannis de a-i numi pe Mircea Drăghici şi Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi la Ministerul Dezvoltării.
Premierul anunţase încă de ieri că astăzi urmează să depună sesizarea.
„Singura situaţie incertă pe care o avem la moment este creată de preşedintele Iohannis prin blocajul numirii miniştrilor în două domenii importante: Dezvoltare Regională şi ministerul Transporturilor. Nu jocul politic trebuie să dicteze în această perioadă.”, a spus Viorica Dăncilă.
„Nu ne putem permite să schimbăm miniştrii după ce au fost preluate dosarele. De aceea, astăzi am sesizat CCR pentru a soluţiona acest blocaj creat de domnul preşedinte.”, a precizat premierul.
Principalele declaraţii ale premierului:
„Îi felicit pe toţi cei implicaţi în pregătirea primului mandat al României la preşedinţia Consiliului UE. Am avut întâlnire cu Colegiul comisarilor. Am vorbit despre priorităţi, dar şi despre modul în care vom coopera cu instituţiile europene. Mulţi dintre miniştri au avut întâlniri cu comisari, cu raportori.
Am avut întâlnire cu Colegiul comisarilor. Am vorbit despre priorităţi, dar şi despre modul în care vom coopera cu instituţiile europene. Mulţi dintre miniştri au avut întâlniri cu comisari, cu raportori. Îi felicit pe miniştrii care au preluat clopoţelul pentru a coordona activităţile în cadrul Consiliului UE. România este pregătită pentru a prelua preşedinţia şi asta ne bucură, având în vedere criticile apărute în ultima perioadă.
Discuţiile pe care le-am avut în cadrul Colegiului au arătat că stăpânim aceste probleme şi avem o abordare ambiţioasă, realistă şi că ne dorim ca preşedinţia la Consiliul UE să se bucure de succes.
Singura situaţie incertă pe care o avem la moment este creată de preşedintele Iohannis prin blocajul numirii miniştrilor în două domenii importante – Dezvoltare Regională şi ministerul Transporturilor. Nu jocul politic trebuie să dicteze în această perioadă.
Ne dorim să exercităm cu succes preşedinţia rotativă în toate domeniile.
Nu ne putem permite să schimbăm miniştrii după ce au fost preluate dosarele. De aceea, astăzi am sesizat CCR pentru a soluţiona acest blocaj creat de domnul preşedinte.”
Sursa: www.biziday.ro