După Spania şi Rusia, un nou stat european este ameninţat cu atacuri teroriste de către membrii grupării teroriste Stat Islamic.
Potrivit cotidianului de limbă italiană La Repubblica, jihadiştii ar fi postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram un scurt anunţ. ”Următorul obiectiv este Italia”, a ameninţat ISIS.
Italia a primit ameninţări directe încă din aprilie 2016, când militanţii Stat Islmic au dat de înţeles că Roma este printre ţintele lor cele mai importante.
”Când va veni marea maree vor fi cucerite Bagdadul, Damascul, Ierusalimul, Ammanul, Constantinopolul, Teheranul şi Roma”, a spus la acea vreme purtătorul de cuvânt al ISIS, Abu Hassan al-Muhajir.
Autorităţile italiene au anunţat că nu au existat ”elemente concrete noi de alarmă”, dar au adăugat că sunt mereu vigilenţi în ceea ce priveşte monitorizarea activităţilor teroriste.
14 morţi la Barcelona şi Cambrils
Anunţul ISIS vine la câteva zile după ce gruparea teroristă a revendicat atentatele produse în Spania.
14 oameni şi-au pierdut viaţa şi zeci au fost rănite după două atacuri teroriste produse în această săptămână în Barcelona şi în Cambrils. 13 dintre victime au murit după ce o furgonetă a intrat în viteză în mulţimea din Las Ramblas, vestita zona turistică din Barcelona. Atentatul a fost revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic.
5 suspecţi au fost ucişi de poliţie în Cambrils, orăşel din apropierea Barcelonei, după ce o altă maşină a ucis o persoană şi a rănit şase.
Principalul suspect pentru atentatul din Barcelona, Moussa Oukabir, se numără printre cei ucişi în Cambrils, confirmă poliţia spaniolă, citată de BBC.
Patru alte persoane au fost arestate, iar un suspect este încă de negăsit.
Printre cei răniţi se numără şi trei români. Doi dintre ei au fost externaţi. „Două dintre cele trei persoane de cetăţenie română, rănite în urma atacului, au fost externate, fiind tratate doar în regim ambulatoriu. A treilea cetăţean român rămâne spitalizat, fiind vizitat de către Consulul general al României la Barcelona. De asemenea, reprezentantul oficiului consular a avut discuţii atât cu însoţitorii cetăţeanului în cauză, cât şi cu personalul medical, starea clinică a pacientului menţinându-se stabilă”, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.
Stat Islamic ameninţă deschis încă un stat european. ”Următorul obiectiv este Italia”
21 august 2017
(421 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Liberalii sărbătoresc 140 de ani de la înfiinţarea partidului
(21 mai 2015)
397 vizualizări
Klaus Iohannis, preşedintele României?
(16 noiembrie 2014)
387 vizualizări
Dragnea: Sunt doi-trei infiltraţi în PSD; îi păstrăm pentru sămânţă
(15 februarie 2017)
137 vizualizări
Băsescu: Acuzaţia de conflict de interese la adresa lui Ponta, forţată şi exagerată
(3 iulie 2015)
496 vizualizări
Botez: “Primarul a învăţat că frica păzeşte pepenii, iar domnia sa cred că îi are foarte mici”
(21 martie 2017 - Cristina IANCU)
340 vizualizări
Udrea: Nastasia a fost propus de Roberta Anastase în Ministerul Turismului
(15 octombrie 2016)
512 vizualizări
Senatorul PNL Atanasiu acuză : USD s-a constituit pentru a apăra oamenii gen Vlad Cosma
(23 februarie 2014)
259 vizualizări
Guvernul român şi cel bulgar vor avea o şedinţă comună la Varna
(2 octombrie 2017)
128 vizualizări
Dragnea: Dacă CAS a fost întors poate ne gândim la altă măsură
(25 iulie 2014)
242 vizualizări
PNL a votat pentru începerea negocierilor de formare a unui nou guvern cu PSD şi UDMR. Mai devreme PSD şi UDMR au luat aceeaşi decizie.
(9 noiembrie 2021)
46 vizualizări
Cioloş schimbă patru miniştri: Adrian Curaj, Marius Bostan, Dan Stoenescu, Dan Costescu
(6 iulie 2016)
117 vizualizări
Ce face Mircea Cosma în Italia?
(2 iulie 2013 - Cristina IANCU)
105 vizualizări
USR a decis ca Cioloş să meargă în Parlament cu guvern minoritar dacă PNL şi UDMR refuză colaborarea.
(14 octombrie 2021)
38 vizualizări
Roberta Anastase obţine, din nou, la redistribuire al patrulea mandat de deputat
(15 decembrie 2016)
604 vizualizări
Moţiunea de cenzură este supusă votului, miercuri, în Parlament
(21 iunie 2017)
57 vizualizări
"Portăreii" au mers la sediile partidelor din Ploieşti. Mircea Roşca uită să îşi plătească datoriile!
(15 iunie 2016)
318 vizualizări
Gianni Pittella: România şi Bulgaria trebuie admise rapid în Schengen. UE să respecte promisiunile
(14 decembrie 2017)
52 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole

























