Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor din perioada Guvernului Boc Roberta Anastase a obţinut, în urma redistribuirii, al patrulea mandat de deputat, după ce a candidat pe locul al treilea pe lista de candidaţi a PNL Prahova. Este pentru a doua oară când Anastase obţine mandatul de parlamentar la redistribuie, o situaţie similară fiind şi în urmă cu patru ani.
Roberta Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor între anii 2008 şi 2012, a obţinut în urma redistribuirii al patrulea mandat de parlamentar, după ce a candidat pe al treilea loc pe lista PNL Prahova pentru Camera Deputaţilor.
Este pentru a doua oară când Anastase obţine mandatul de parlamentar la redistribuire. La alegerile parlamentare din 2012, când a candidat sub sigla ARD, Anastase a fost învinsă de către candidatul USL de la acea vreme, care a obţinut peste 50% din voturi.
Roberta Anastase a fost deputat între 2004 şi 2006, europarlamentar din 2007 până în 2008, apoi preşedinte al Camerei Deputaţilort din 2008 până în 2012 şi ulterior deputat.
Numele lui Anastase este legat de scandalul privind votul pentru Legea Pensiilor, când a fost acuzată că, pentru ca legea să treacă, ar fi numărat mai multe voturi decât numărul deputaţilor prezenţi. În ultimii ani, după ce a devenit mamă, Roberta Anastase nu a mai fost atât de vizibilă în viaţa politică.
Tot la redistribuire a primit un mandat de deputat de Prahova şi preşedintele PMP Prahova, Cătălina Bozianu, fost viceprimar al municipiului Ploieşti din perioada 2008-2012. În urmă cu patru ani Bozianu a candidat sub sigla ARD într-un colegiu uninominal din Ploieşti, dar a pierdut.