Partidul Social-Democrat a transmis, luni, un mesaj de condoleanţe familiei regale a României la moartea reginei Ana şi cere totodată Guvernului să decreteze trei zile de doliu naţional.
”Partidul Social Democrat este alături de Familia Regală a României în greaua încercare prilejuită de trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale Regina Ana a României. Majestatea Sa Regina Ana a fost alături de România până în ultima clipă şi suntem datori să îi cinstim memoria aşa cum se cuvine”, se arată în mesajul de condoleanţe adresat regelui Mihai, principesei Margareta şi principelui Radu.
”Partidul Social Democrat solicită Guvernului României să decreteze trei zile de doliu naţional. Dumnezeu s-o odihnească în pace pe Majestatea Sa Regina Ana a României!”, anunţă PSD.
Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.
Corpul neînsufleţit va fi depus la Peleş şi apoi regina va fi înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş.