Gabriel Oprea demisionat joi din funcţia de preşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, se arată într-un comunicat de presă al Uniunii
Gabriel Oprea este cercetat de DNA în două dosare, acuzaţiile fiind de abuz în serviciu. Primul se referă la folosirea ilegală a coloanei oficiale, al doilea la cumpărarea din banii DIPI a unei limuzine, dar şi amenajarea unui jacuzzi la biroul pe care îl avea la MAI.
"Am decis aşadar să demisionez astăzi din funcţia de preşedinte UNPR. Nu este o decizie uşoară, dar este unul din lucrurile pe care le mai pot face pentru a da partidului şi întregii echipe o şansă în plus în acest an electoral. Am fondat UNPR şi am contribuit din plin la rezultatele de până acum, dar ştiu bine că nu aş fi reuşit fără ajutorul fiecăruia dintre dumneavoastră. Tocmai din acest motiv, consider că am obligaţia umană şi colegială de a nu permite ca discuţiile ce vizează persoana mea să afecteze imaginea partidului. Mi-am făcut datoria faţă de UNPR, faţă de echipă şi îmi fac în continuare datoria, inclusiv prin înaintarea demisiei din funcţia de preşedinte. Rămân un simplu membru de partid, un coleg pe care vă puteţi baza şi un om care îşi respectă cuvântul dat", se arată într-o scrisoare semnată de Gabriel Oprea.