Marian Vanghelie va fi judecat sub control judicar în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a admis cererea şi a înlocuit măsura arestului la domiciliu, dar i-a interzis să ocupe funcţia de primar al Sectorului 5.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat miercuri contestaţia lui Marian Vanghelie, formulată după ce Tribunalul Capitalei i-a respins, în 8 decembrie, cererea de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

"Desfiinţează, în parte, încheierea atacată, cu privire măsura preventivă luată faţă de inculpatul Vanghelie Marian Daniel şi la cererea de încuviinţare a părăsirii domiciliului, şi rejudecând cauza înlocuieşte măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Vanghelie Marian Daniel cu măsura preventivă a controlului judiciar", se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.

În perioada în care va fi sub control judiciar, Marian Vanghelie nu poate ocupa funcţia de primar al Sectorului 5, potrivit deciziei instanţei.

De asemenea, Marian Vanghelie are interdicţie să plece din Bucureşti şi judeţul Ilfov, precum şi să se apropie sau să comunice cu ceilalţi inculpaţi, cu martorii şi cu experţii din dosar. Primarul suspendat al Sectorului 5 trebuie să meargă la Poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere, să se prezinte în faţa procurorilor sau la instanţă ori de câte ori este chemat, să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Primarul suspendat al Sectorului 5 a fost eliberat din arest preventiv în 10 iulie, iar de atunci a stat în arest la domiciliu.

În 7 iulie, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, unele săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.

În acelaşi dosar sunt judecaţi, sub control judiciar, şi omul de afaceri Mircea-Sorin Niculae, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, Sorin-Ştefan Ciocan, pentru spălare de bani şi directorul Economat Sector 5, Laura Ciocan, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată şi pe Marin Dumitru, în stare de libertate, pentru dare de mită.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a cerut şi a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un "comision" de 20% din încasări.

"Aceste foloase au fost pretinse şi primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri cât şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)", conform procurorilor anticorupţie.

Anchetatorii susţin că foloasele necuvenite la care se face referire în rechizitoriu au constat în predarea de sume de bani, încheierea şi executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăţi comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal, în cedarea părţilor sociale şi, implicit, a patrimoniului unei societăţi comerciale către persoane indicate de edilul suspendat sau în transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Marian Vanghelie.

De asemenea, ar fi fost achitate cheltuieli ale campaniilor electorale, oferite ceasuri, încheiate contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea susţinerii financiare a organizării unor manifestări publice ce i-au adus capital electoral lui Marian Vanghelie şi ar fi fost achitate sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susţinerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare.

Prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5, prin activitatea infracţională a lui Vanghelie, este de aproape trei milioane de lei, susţin procurorii.

În aceeaşi perioadă, "o parte considerabilă din sumele de bani şi din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită au fost supuse unor ample operaţiuni de spălare de bani", procurorii susţinând că au fost utilizate circuite financiare fictive, desfăşurate de Vanghelie, Niculae şi de Laura şi Sorin Ciocan, având rolul de a disimula produsele, obiect al infracţiunilor.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câştigând alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD. Ulterior, în martie, Vanghelie şi Geoană au anunţat înfiinţarea unei noi formaţiuni politice - Partidul Social Românesc.