Rovana Plumb a fost votată, vineri, în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, aceasta spunând că vrea să transforme departamentele consiliului într-un mecanism mai dinamic, cu o nouă organizare, care să lanseze mai multe iniţiative legislative cu şanse de reuşită.
Ea a spus că vrea să formeze zece departamente care să fie în strânsă legătură cu structurile locale.
Rovana Plumb şi-a anunţat public candidatura, în 7 martie, în faţa a 1500 de femei social-democrate reunite, la Romexpo, pentru lansarea în dezbatere publică a "Pactului pentru demnitatea femeii", propunerea fiind făcută de Viorica Dăncilă, liderul delegaţiei social-democrate la PES.
Plumb a spus atunci că vrea să facă echipă cu Victor Ponta şi cu Liviu Dragnea.
Social-democraţii au decis la sfârşitul lunii ianuarie să convoace Consiliul Naţional, la care să fie organizate şi alegeri pentru funcţia de preşedinte al acestui for, liderul partidului, Victor Ponta, precizând la acel moment că funcţia nu va mai fi păstrată în continuare pentru Adrian Năstase.