Aşa cum anunţau afişele din Ploieşti, premierul Victor Ponta a venit până la urmă, la inaugurarea Sălii Sporturilor Olimpia, ocazie pentru un meci amical de baschet între CSU Asesoft şi Steaua CSM Bucureşti.
Prin parcarea Sălii Sporturilor mişunau ofiţeri SPP cu mult înainte de sosirea premierului. Jandarmi şi poliţişti înţesau perimetrul extrerior al clădirii renovate. Publicul nu a contenit să vină pentru a vedea noua sală dar şi spectacolul anunţat înaintea meciului. Intrarea publicului era liberă, însă doi agenţi de pază efectuau un control coporal sumar al participanţilor.
Premierul Ponta a venit împreună cu viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi cu ministrul Tineretului şi Sportului Nicolae Bănicioiu, conduşi de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, după un periplu prin judeţ. Delegaţia a fost întâmpinată de primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu şi de câţiva parlamentari PSD.
Absolut niciun reprezentant al liberalilor, partenerii din cadrul USL, nu a fost prezent la eveniment. Nici măcar viceprimarul Iulian Teodorescu, nu a venit la manifestare, deşi celălalt viceprimar, Raul Petrescu, a fost prezent. Nu a lipsit nici secretarul general adjunct în cadrul MApN, Sorin Serioja Chivu, membru UNPR, ori secretarul de stat în Ministerul Economiei, Mihai Albulescu. Rolul de amfitrion a fost însuşit de către deputatul Sebastian Ghiţă, patron al clubului de baschet.
În faţa intrării principale se afla aproape toată suflarea administraţiei judeţene şi ploieştene, de culoare social-democrată, până la şefi de servicii din cadrul Primăriei.
Nu este primul eveniment la care social-democraţii participă singuri, iar evenimentul inaugurării Sălii Sporturilor a adus mai degrabă cu un minicongres PSD.