Ceea ce iniţial a apărut pe surse s-a confirmat. Premierul desemnat a făcut anunţul - propunerea de la Ministerul Justiţiei a fost retrasă.
”Pentru a nu vulnerabiliza in niciun fel încrederea in ministrul Justitiei din Guvern, intr-un an foarte important pentru mentinerea credibilitatii activitatii Justitiei, am hotarât sa retrag propunerea doamnei Cristina Guseth pentru acest portofoliu. Dimineaţă voi inainta conducerii Parlamentului o nouă propunere.”, anunţă premierul desemnat Dacian Cioloş.
Cristina Guseth a fost audiată luni în comisiile juridice reunite ale Parlamentului. Timp de aproximativ o oră, juriştii din Senat şi din Camera Deputaţilor au lansat un tir de întrebări, la care Guseth n-a făcut faţă.