Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a condus delegaţia partidului la consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.

”Nu exculdem varianta alegerilor anticipate. Dacă ajungem la concluzia că alegerile anticipate e o soluţie, o vom adopta. Nu este eficient ca azi să vorbim despre o persoană care să fie premier. Vrem să stabilim, toate partidele, sub coordonarea preşedintelui, ţinând cont de ceea ce vor români, de cerinţele românilor care nu sunt de ieri, de azi. Trebuie să stabilim care sunt obiectivele economice, sociale şi politice pentru perioada următoare. Să vedem dacă aceste obiective pot fi atinse: guvern de tehnocraţi, alegeri anticipate cu tehnocraţi până în aprilie, dar România nu va avea un buget. Am propus, după acestă primă rundă, preşedintele, după ce vorbeşte cu societatea civilă, să avem o altă rundă de negocieri cu toţi liderii de partide. Apoi să vedem un program de guvernare la care să participe toate forţele politice. Am putea evita procedura standard de până acum. Preşedintele am văzut că nu respinge această propunere.”, a spus Liviu Dragnea.