Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că el nu va candida la Congresul PSD din această toamnă şi îl va susţine pe Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al PSD, liderul interimar al partidului fiind "foarte bun" pentru a ocupa această funcţie.
"Liviu Dragnea e foarte bun pentru funcţia asta (şefia PSD - n.r.), eu am responsabilitatea guvernării. (...) Îl susţin pe Liviu, dacă aşa l-au votat colegii mei", a spus Ponta, la România TV, precizând că exclude varianta unei "trădări" a lui Liviu Dragnea.
Premierul a precizat că el nu va candida la Congresul care va fi organizat în această toamnă, dar nu exclude o revenire în fruntea PSD pe viitor.
"Eu nu candidez anul acesta. Că n-o să mai candidez niciodată? Nu pot să vă spun aşa ceva, politica e un sport de lungă durată", a precizat Ponta.
Pe de altă parte, premierul a spus că a discutat în fiecare zi cu Liviu Dragnea cât timp s-a aflat în concediu, iar toate deciziile le-au luat împreună.
"Toate discuţiile şi toate declaraţiile domnului Dragnea legate de Guvern au fost stabilite împreună cu mine. De altfel, şi acum, în vacanţă, ne-am auzit în fiecare zi. (...) Eu sunt cel care, ca preşedinte, am introdus în Statutul PSD faptul că miniştrii PSD trebuie să participe la Biroul Permanent Naţional, pentru că au un suport politic, ei nu au doar suportul meu şi n-au venit cu funcţia de acasă. Lucru care e absolut normal, începând cu toate democraţiile europene. Miniştrii sunt politici, chiar şi atunci când nu sunt membri de partid, sunt susţinuţi de un partid politic", a spus Ponta, precizând că nu este deranjat de faptul că liderul interimar al PSD cheamă la partid miniştri din Cabinetul său.
Pe de altă parte, Ponta a explicat că nu este o problemă pentru PSD condamnarea în primă instanţă a lui Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul", având în vedere că nu este acuzat de fapte de corupţie, iar prevederile statutare se referă doar la aceste cazuri. "N-aş vrea să încurcaţi lucrurile, că propaganda asta cu Dragnea acuzat de corupţie, nu a fost acuzat de corupţie. A organizat campania la referendum, ceea ce de exemplu a făcut şi Vasile Blaga. (...) Liviu Dragnea a fost numărul doi cinci ani de zile, este foarte capabil să conducă PSD în nişte bătălii politice, alegeri locale şi alegeri parlamentare", a spus premierul.