Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, a comentat situaţia premierului Victor Ponta, urmărit penal pentru trei infracţiuni comise în perioada în care era avocat.

Dacă nu este şi membru al Parlamentului. Dacă nu este membru al Parlamentului poate fi suspendat de preşedinte. Preşedintele trebuie să ceară urmărirea lui de către Parchet şi în situaţia asta poate să dispună suspendarea. Aşa scrie la lege”, a spus Augustin Zegrean, înainte de a începe şedinţa de plen a CC, el fiind întrebat de jurnalişti dacă preşedintele Klaus Iohannis îl poate suspenda pe Victor Ponta pentru infracţiunile pe care le-ar fi săvârşit în calitate de avocat, notează Mediafax.

Întrebat dacă este îngrijorătoare situaţia din prezent, Augustin Zegrean a răspuns: „E mai îngrijorătoare astăzi decât ieri? (...) Scandalul nu a început astăzi. E început de vreo 25 de ani în România.

De asemenea, întrebat despre declaraţiile preşedintei instanţei supreme, Livia Stanciu, care afirma că ceea ce s-a întâmplat marţi în Parlament demonstrează că „legea nu este egală pentru toţi cetăţenii României”, Augustin Zegrean a spus: „Nu ştiu ce impresie are doamna preşedinte a Înaltei Curţi, dar textul pe care l-a spus este corect - "nimeni nu este mai presus de lege". Aşa scrie la Constituţie”.