Senatorul Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, a depus la Senat un proiect de modificare a Codului Penal. Colegii parlamentari îi transmit însă că dorinţa lui e în contradicţie cu noile reguli de finanţare a campaniilor, la care se lucrează în Legislativ şi care interzic cadourile electorale de orice fel.
Fostul primar al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, consideră o scăpare faptul că în lege nu scrie clar ce se poate oferi în campania electorală, cât şi cum anume. Senatorul vrea ca Guvernul să fie obligat să precizeze aceste lucruri, de o nouă dispoziţie în Codul Penal. Acum, legea pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani oferirea de bani sau alte foloase alegătorilor.
„Opinia personală este că suma trebuie să fie foarte mică. Eu nu cred că se va renunţa la ideea unui pix sau a unui pliant de prezentare a candidatului”, a declarat Andrei Volosevici, senator afiliat PNL.
Preşedintelui Comisiei de Cod electoral, tot un liberal, nu îi surâde ideea. Mihai Voicu îl invită pe Andrei Volosevici la şedinţele comisiei, ca să se familiarizeze cu filozofia noii legi de finanţare a campaniilor electorale.
„Conform noii legi a finanţării campaniilor electorale, aceste obiecte promoţionale vor fi interzise cu desăvârşire, vor fi eliminate din mijloacele de campanie, aşadar din această perspectivă iniţiativa nu-şi mai are rostul pentru că nu poţi limita ceva ce este eliminat”, a declarat Mihai Voicu, preşedintele Comisiei de Cod electoral.
Interesantă iniţiativa lui Andrei Volosevici, mai ales dacă ne amintim că în campaniile lui electorale alegătorii au primir cântare, pilote, geci, pături şi chiar pui proaspeţi, lapte şi alte alimente.
Înainte de alegerile parlamentare din 2012, Guvernul a emis o ordonanţă în care interzicea candidaţilor să ofere alegătorilor alimente, băuturi sau produse din tutun. Era permisă distribuirea obiectelor de propagandă electorală de până la 10 lei.
Proiectul noii legi a finanţării partidelor şi campaniilor electorale îi lasă pe candidaţi să dea alegătorilor doar materiale de informare. Documentul este din nou în Parlament, după ce a fost trimis de preşedinte, la reexaminare.