Nu sunt liberi, dar au în continuare, blogurile şi reţelele de socializare.  VIP-urile arestate preventiv sau chiar condamnate continuă să ţină legătura cu fanii din lumea liberă prin intermediul internetului.

Sorin Roşca Stănescu scrie editoriale, Elena Udrea postează pe Facebook, Adrian Sârbu trimite comunicate de presă, iar Dan Voiculescu îşi updatează blogul. Şi asta deşi măsura detenţiei ar trebui să fie exact opusul, scrie Digi 24.ro

Chiar şi din arestul poliţiei, Elena Udrea e o prezenţă constantă pe reţelele de socializare. Dacă înainte de reţinere nu trecea nicio zi fără vreun interviu dat în presă, acum fostul ministru se apără de acuzaţii doar în mediul virtual.

Dar postările şi interviurile i-au supărat pe procurori şi judecători, iar din motivarea arestării Elenei Udrea reiese că magistraţii au considerat că mesajele au avut alt scop.

"Explicaţiile date de inculpată în mass-media se constituie în tot atâtea indicaţii către martorii şi inculpaţii din dosarul respectiv, în special către Dorin Cocoş, privind poziţia procesuală pe care inculpata ar dori ca acesta să o adopte, legat de acele sume de bani şi mai ales de faptul că doreşte ca acesta să o susţină în denunţul formulat împotriva unui şef de serviciu secret român", se arată în motivarea arestării Elenei Udrea.

Şi Adrian Sârbu a ales să comunice cu publicul chiar şi după ce a fost încătuşat.

În timp ce era transportat sub escorta poliţiei spre arest, agenţia de presă deţinută de Adrian Sârbu publica un comunicat de presă. Ulterior, avocatul a explicat că însuşi Adrian Sârbu a scris acele rânduri. Se întâmpla cu câteva ore înainte de audieri, iar angajaţii au primit ordin să publice materialul doar dacă el va fi reţinut.

Sorin Roşca Stănescu, condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul Rompetrol, şi-a păstrat obiceiul de a scrie editoriale chiar şi din puşcărie. Periodic, acesta îşi actualizează blogul cu opiniile personale despre subiectele momentului. La fel procedează şi Dan Voiculescu, care nu ezită să ofere detalii despre procesele în care este implicat.