Elena Udrea, aflată în arest preventiv, a postat, joi, un nou mesaj pe pagina sa de Facebook. Udrea îşi exprimă dezacordul cu privire la votul din Senat în cazul lui Varujan Vosganian, scăpat de urmărire penală, şi atacă "dublul standard pe care îl aplică parlamentarii PSD şi PNL".
Într-o postare pe Facebook, Elena Udrea îi acuză pe senatori că au luat decizia de a nu da aviz favorabil începerii urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian, acţionând "după calcule mărunte, neîntrezărind pericolul real care planează asupra ţării."
"Parlamentul României a luat astăzi decizia de a nu da aviz favorabil începerii urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian. Acesta era acuzat de constituirea unui grup infracţional şi de subminarea economiei naţionale, fapte care pot fi considerate extraordinar de grave. Când a fost vorba de mine, au stat până la 1 noaptea, ca să voteze de două ori avizul privind începerea urmăririi penale şi de trei ori avizul pentru arestare.
Spre deosebire de domnul Vosganian, eu am cerut ca justiţia să-şi urmeze cursul, aşa cum este firesc într-o democraţie. Dublul standard pe care îl aplică parlamentarii PSD şi PNL astăzi arată că aceştia nu gândesc principial şi iată de unde provine slăbiciunea legiislativului şi neîncrederea în clasa politică.
Eu nu spun că Varujan Vosganian este vinovat, ci doar atrag atenţia aspupra faptului că politicienii, cei care ar trebui să conducă România pentru că sunt validaţi prin vot de popor, acţionează în continuare după calcule mărunte, neîntrezărind pericolul real care planează asupra ţării. Nu-i de mirare că puterea este exercitată ocult de oameni din umbră în faţa cărora multora dintre aceiaşi oameni politici le tremură genunchii.", a scris Elena Udrea.
Senatorii au respins, joi, solicitarea procurorului general, Tiberiu Niţu, privind încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru al Economiei Varujan Vosganian în dosarul Romgaz.
S-au înregistrat 71 de voturi "împotrivă", 57 "pentru", iar cinci voturi au fost anulate.
Elena Udrea a fost arestată pentru 30 de zile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Microsoft. Decizia ICCJ nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.