De câteva zile circulă pe net un videoclip realizat de mai mulţi tineri, care s-au săturat de umilinţele la care România şi românii au fost supuşi de peste 25 de ani.

Potrivit activenews.ro, tinerii care au realizat acest clip sub denumirea ”generaţia identitară” reuşesc în 4 minute să facă un rechizitoriu dur la adresa clasei politice post revoluţionare.  În videoclip generaţia identitară vorbeşte despre ea ca despre ”o altă generaţie de sacrificiu”:  ”Pentru că ne trimiteţi la şcoală şi nu ne plătiţi profesorii! Ne trimiteţi la şcoală şi nu ne daţi manuale!”

Tinerii îi mustră pe politicieni pentru atitudinea servilă faţă de organismele internaţionale, care au transformat România în sclavă: ”Aţi dat şpagă ca să intrăm în NATO! Aţi dat şpagă ca să intrăm în UE! În ţara noastră ne-aţi făcut sclavi, slujitorii altora şi ne-aţi luat dreptul de a fi români! Ne-aţi luat identitatea! V-aţi şters la fund cu istoria noastră!

Mesajul impresionant al tinerilor se încheie cu un avertisment: ”Această generaţie poate fi coşmarul vostru! Nu mai vrem să fim şoferii, vânzătorii, sclavii voştri!”