Consiliul Naţional al PNL a adoptat, duminică, o rezoluţie conform căreia toate filialele partidului sunt obligate să aibă pagină de Facebook şi site cu informaţii actualizate şi să promoveze dialogul prin social media.
”Filialele judeţene şi locale ale Partidului Naţional Liberal vor avea: 1. pagină de facebook prin care să fie promovată echipa, separat de cea a preşedintelui acesteia, dar şi campaniile şi poziţiile exprimate de Biroul Executiv al partidului respectiv deciziile conducerii filialei, evenimentele şi acţiunile ce urmează a se desfăşura sau rezultatele celor care au avut loc; 2. pagină de internet unde se vor găsi cu uşurinţă informaţii precum: CV-urile reprezentanţilor partidului în autorităţile judeţene şi locale, dar şi la nivel naţional, câte o adresă de e-mail a fiecăruia şi numerele lor de telefon, programul audienţelor săptămânale. De asemenea – toate poziţiile publice ale partidului”, prevede documentul.
Totodată, pe fiecare pagină de internet ar trebui poziţionat, ”cât mai vizibil, formularul de înscriere pentru orice persoană dornică să se alăture echipei PNL, un formular simplificat şi conectat la baza de date naţională a partidului pentru păstrarea unei evidenţe riguroase”.
Pe pagina de internet a filialei judeţene se vor include, în mod organizat, datele de contact şi informaţiile despre organizaţiile locale.
Filialele PNL vor avea comunicări constante cu presa locală, inclusiv cu cei care folosesc social media. ”Vom comunica, vom intra în dialog, nu ne vom rezuma la afişarea unor informaţii”, se arată în document.
Toate filialele vor avea consultări permanente cu organizaţiile patronale, sindicale, civice şi în general cu orice grup de iniţiativă identificat în plan local: ”Vom organiza noi evenimente şi consultări la care aceştia să participle, dar mai ales vom participa activ la cele organizate de societatea civilă. În cel mai scurt timp, filialele îşi vor evalua şi actualiza contactele grupurile active din comunităţile în care activează, urmând a ne pune la punct, la nivel naţional, o bază de date completă conţinând aceste date de contact”.
Rezoluţia mai stabileşte că vor fi organizate acţiuni de tip uşi deschise la care membrii PNL se vor întâlni direct cu cetăţenii la sediul organizaţiei pentru a-l face cât mai cunoscut în comunitate, cât şi în locuri publice pentru a exprima adaptabilitatea la orice cadru de dialog.
”Reprezentanţii PNL în consiliile locale şi judeţene, dar şi în parlament vor: 1. urmări ca fiecare consiliu local sau judeţean să asigure, în mod real, transparenţa decizională. Dacă majoritatea politică actuală din plan local nu face acest lucru, reprezentanţii noştri vor publica toate informaţiile despre ordinea de zi a şedinţelor de consiliu şi conţinutul proiectelor de hotărâre; 2. determina consiliile locale să facă public, la finalul fiecărei şedinţe, modul în care votează fiecare consilier local. În cazul în care majoritatea politică actuală nu acceptă instituţionalizarea procedurii consemnării şi publicării listei cu votul fiecărui consilier, vom face noi acest lucru pentru că este de un de interes public real pentru cetăţeni”, prevede documentul.
În plus, pentru toate proiectele importante care afectează cetăţenii, grupurile de consilieri PNL vor organiza dezbateri publice cu reprezentanţii societăţii civile, pentru a prelua opiniile acestora şi vor face tot ce este posibil, în cadrul legal care trebuie interpretat în sensul dreptului cetăţenilor de a cunoaşte modul în care sunt adoptate deciziile, pentru ca reprezentanţii societăţii civile să poată participa la şedinţele de consiliu.
Parlamentarii PNL vor face toate demersurile pentru ca un mecanism similar de consultare publică asupra proiectelor de lege să fie instituţionalizat şi la Parlament, dar şi pentru ca reprezentanţii societăţii civile să fie oricând primiţi în comisiile de specialitate, putând să-şi expună punctele de vedere
Atât în plan central, cât şi local, se vor iniţia grupuri de lucru pe teme sectoriale explorându-se inclusiv posibilitatea semnării unor acorduri de parteneriat.
PNL: Toate filialele vor avea pagină de Facebook şi site cu informaţii actualizate şi vor promova dialogul prin social media
11 martie 2018
- citeşte totul despre:
- pnl,
- facebook,
- informatii,
- media,
- internet
(62 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Elena Udrea rămâne în arest în dosarul "Gala Bute"
(5 martie 2015)
124 vizualizări
Dragnea, precizări despre candidatura sa şi a lui Ponta
(23 septembrie 2016)
344 vizualizări
Rareş Bogdan loveşte "democratic" din nou!
(21 ianuarie 2020)
232 vizualizări
Victor Ponta în vizită în Republica Moldova
(26 august 2013 - Cristina IANCU)
93 vizualizări
Gigi Mulţescu se întoarce la Petrolul!
(25 martie 2019)
256 vizualizări
„USL, un fel de familia Slav?” Dragnea: „Cine e Bianca?”
(11 ianuarie 2014)
409 vizualizări
Prahoveanul Radu Oprea, liderul grupului PSD din Senatul României
(1 februarie 2022)
389 vizualizări
Senatul a adoptat proiectul de lege privind Codul Fiscal
(28 aprilie 2015)
226 vizualizări
Eşec pentru DNA: Marian Oprişan a fost ACHITAT definitiv
(18 decembrie 2015)
466 vizualizări
Vasile Muraru şi Alexandru Arşinel s-au înscris în UNPR
(13 octombrie 2015)
52 vizualizări
3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea
(27 mai 2019)
52 vizualizări
PSD recucereşte Prahova şi câştigă alegerile parlamentare!
(7 decembrie 2020)
863 vizualizări
Social democratul Cristian Ganea, favorit pentru a prelua funcţia de viceprimar al Ploieştiului!
(21 octombrie 2015)
244 vizualizări
Scandal în raiul PNL?
(6 decembrie 2014)
308 vizualizări
Sanna Mirella Marin va fi noul premier al Finlandei, la numai 34 de ani
(10 decembrie 2019)
167 vizualizări
Ponta: La conducerea PNL au rămas doar laşi şi impostori!
(16 mai 2015)
186 vizualizări
Cererile de extrădare pentru Elena Udrea şi Alina Bica au fost revocate
(22 decembrie 2018)
78 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























