Situaţie incredibilă în PNL Ploieşti! Primarul Andrei Volosevici a fost umilit la alegerile interne de senatoarea Roberta Anastase. Anastase a obţinut 191 de voturi, în timp ce primarul în funcţie al Ploieştiului a reuşit un umilitor scor de doar...15 voturi!
Cu alte cuvinte, Roberta Anastase este noul preşedinte al PNL Ploieşti!
Viceprimarul Dan Nicodim este unul dintre prim vicepreşedinţii PNL Ploieşti, la fel ca deputatul Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanţelor.
Umilitor pentru Andrei Volosevici este faptul că rămâne un simplu vicepreşedinte, la fel ca alţi consilieri locali, iar viceprimarul Nicodim îi este şef pe linie politică!
Este o dovadă clară a faptului că primirea lui Volosevici în PNL a fost doar una de conjunctură, iar membri de partid nu îl acceptă şi din punct de vedere politic.