Fostul ministru al Comunicaţiilor, prahoveanul Gabriel Sandu susţine că a realizat procedura de achiziţie a licenţelor Microsoft şi a încheiat contractul de licenţiere ca urmare a presiunilor exercitate de Elena Udrea şi de alte persoane din conducerea PDL, arată DNA în referatul cu propunerea de arestare a Elenei Udrea.
Procurorii au stabilit că beneficiarii plăţilor efectuate în baza contractului sunt, printre alţii, Sandu, Dorin Cocoş şi PDL, care a beneficiat de plata unor materiale electorale, potrivit referatului.
"În toamna anului 2009, s-a încheiat cu Partidul Democrat Liberal un contract de prestări de servicii care avea ca obiect prestarea serviciilor de tipărire şi anvelopare a unui număr de patru milioane de scrisori electorale, numărul acestor scrisori a fost suplimentat la 8,6 milioane, stabilindu-se să se încheie un act adiţional la contractul iniţial", susţin procurorii DNA.
Ei mai arată că pentru diferenţa de 4,6 milioane de scrisori nu a mai fost achitată contravaloarea prestaţiilor, iar cei care trebuiau plătiţi au ajuns să discute cu Dorin Cocoş şi au fost în audienţă la Elena Udrea, care era vicepreşedinte PDL, dar s-au exercitat presiuni să se renunţe la pretenţii
Anchetatorii susţin că Dorin Cocoş a pretins şi primit de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu suma de nouă milioane de euro pentru ca prin intermediul Elenei Udrea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru al Guvernului, şi vicepreşedinte PDL, la data faptelor, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Cocoş nu avea atribuţii în ceea ce priveşte încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft şi nu se afla în relaţii de prietenie cu alţi membrii ai Guvernului sau cu persoane din cadrul ministerelor implicate în derularea contractului, pentru a avea posibilitatea de a-şi exercita influenţa asupra acestora. De altfel, unul dintre ministerele beneficiare ale licenţelor era chiar Ministerul condus de Elena Udrea, spun procurorii.
"Practic, suspecta Udrea Elena Gabriela şi-a traficat funcţia şi influenţa la nivel guvernamental în mod direct şi indirect faţă de cumpărătorii de influenţă prin intermediul lui Dorin Cocoş şi a primit foloase necuvenite constând în suma de nouă milioane de euro", subliniază DNA.
Totodată, procurorii DNA au ajuns la concluzia că pentru promovarea Hotărârii de Guvern nr. 460/2009 şi alocarea bugetului necesar, Gabriel Sandu a beneficiat de susţinerea Elenei Udrea.