Mircea Ionescu Quintus, preşedinte de onoare al PNL, a comentat primul interviu televizat acordat de Klaus Iohannis după preluarea mandatului,comparându-l pe şeful statului cu Regele Carol I
"Aşa l-am cunoscut, aşa îl apreciez, ca pe un om stăpân pe programele lui, pe intenţiile lui, pe buna lui apreciere pe care o dat-o cetăţenilor acestei ţări, indiferent dacă l-au votat sau nu. I-aş zice un neamţ hotărât de care aveam nevoie, aşa cum România a avut nevoie de Carol I. Klaus Iohannis nu ne-a demostrat altceva decât personalitatea de care aveam nevoie şi care nu se schimbă, în momentul când are putere (...) El se schimba din ce în ce mai bine, spre norocul şi spre binele acestor oameni şi acestei ţări pe care o conduce. Singurul meu regret este că l-am pierdut de la partid şi mă gândeam ce greu e să alegi: să dai ţara pe mâna unui om bun sau să-l păstrezi în partidul tău, şi, ca român, întotdeuana m-am gândit că aşa e bine, să stabilim interesul general", a declarat Quintus, la Realitatea TV.